Stirile zilei

Miniştrii Mediului şi Energiei depun sesizare penală la DIICOT pentru dezinformări privind demolarea barajelor din România

Miniştrii Mediului şi Energiei, Mircea Fechet şi Sebastian Burduja, au depus o sesizare penală la DIICOT împotriva celor care au răspândit informaţii false despre demolarea barajelor din România.
Acţiunea are ca scop protejarea interesului naţional, combaterea dezinformării şi sancţionarea celor care pun în pericol securitatea naţională, potrivit Ministerului Mediului.
„Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, şi ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja, au depus o sesizare penală la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) împotriva unor persoane care au diseminat în mod intenţionat informaţii false, prin canale de presă online şi reţele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Această acţiune vizează protejarea interesului naţional, contracararea campaniilor de dezinformare şi sancţionarea celor care, prin astfel de acţiuni, afectează securitatea naţională”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Mediului.
Sesizarea penală a fost depusă în urma unor știri false, apărute începând cu 6 ianuarie 2025, care susțineau că Ministerul Mediului a emis un ordin ce prevede demolarea barajelor, inclusiv a celor hidroenergetice, sub pretextul unor directive europene.
Aceste informații au fost amplificate pe rețelele sociale, provocând panică și confuzie în rândul publicului.
În realitate, ordinul NTLH-033 reglementează doar gestionarea barajelor ieșite din uz, fără a afecta barajele hidroenergetice sau alte infrastructuri strategice.
„Barajele sunt infrastructuri esenţiale pentru securitatea naţională şi pentru protecţia populaţiei împotriva riscurilor precum inundaţiile. În calitate de ministru al Mediului, resping ferm orice tentativă de manipulare a opiniei publice prin diseminarea de ştiri false. Aceste campanii de dezinformare sunt nu doar o insultă la adresa autorităţilor, ci şi o ameninţare directă la adresa stabilităţii ţării noastre. Fanii unor lideri populişti nu vor reuşi să intoxice poporul român cu minciuni. De fiecare dată vom răspunde prompt, prin mijloace legale, pentru a proteja interesul public şi integritatea instituţiilor statului”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului.
Foto: Wikipedia

Articole Recomandate

Back to top button