PoliticStirile zilei

Majorări nesimțite de salarii pentru administratorii altor trei societăți feroviare

În timp ce cei mai mulți dintre români se pregătesc să strângă cureaua anul acesta, există angajați la stat mult mai norocoși. După dublarea salariilor membrilor Consiliului de Administrație al CFR SA, vor crește semnificativ veniturile administratorilor neexecutivi ai CFR Călători, Informatica Feroviară și Electrificare CFR, relatează Club Feroviar.

Conform sursei citate, la CFR Călători, societate care va marca pierderi de sute de milioane de lei în 2024, creșterile indemnizațiilor vor fi de 50%.

În 17 decembrie 2024 AGA delegată de ministerul lui Grindeanu a decis prin decizia 28 majorarea indemnizației fixe brute lunare la nivelul de 10.300 lei de la cel anterior de 7.000 lei. O creștere de 47% la o companie ale cărei pierderi potrivit proiectului de buget rectificat din toamnă urmau să atingă nivelul de 470 milioane lei, după subvenții primite de la stat de 1,8 miliarde lei.

Informatica Feroviară și Electrificare CFR , indemnizații dublate

De asemenea, membrii Consiliului de Administrație al Informatica Feroviară vor avea venituri aproape duble, de la 13.651 lei brut / lună la 22.222 lei brut / lună.

La Electrificare CFR au fost operate alte majorări ale indemnizațiilor. Potrivit sursei citate, Hunyadi Monica, proprietara unui salon de înfrumusețare și totodată membru în Consiliul de Administrație al companiei, va beneficia de creșterea indemnizației la 17.094 lei după decizia 9 din 19 decembrie 2024. Nivelul anterior era de 8.601 lei.

Articole Recomandate

Back to top button