Stirile zilei

Brașov: Bărbat beat, fără permis, prins conducând un autoturism furat cu 167 km/h. Poliția l-a reținut după ce a ignorat semnalele

Un bărbat din Prahova a fost arestat preventiv, fiind acuzat de mai multe infracțiuni grave. Acesta a furat un autoturism dintr-o parcare din localitatea Urlați, județul Prahova, și s-a deplasat cu el până în Brașov. Pe o stradă din municipiu, a fost surprins de radar circulând cu o viteză de 167 km/h. Polițiștii au fost nevoiți să-l urmărească în trafic, reușind să-l oprească abia după ce i-au blocat autoturismul.

Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 24 decembrie, în ajunul Crăciunului. În jurul orei 04:10, radarul poliției a înregistrat un autoturism care circula cu o viteză excesivă pe o stradă din Brașov.

„Astfel, faţă de abaterea înregistrată, poliţiştii au efectuat semnal de oprire, însă conducătorul autovehiculului nu s-a conformat, astfel că s-a procedat la urmărirea acestuia. În cele din urmă, autovehiculul a fost blocat pe o altă stradă din localitate, iar în interiorul maşinii au fost identificaţi trei ocupanţi, toţi aflaţi sub influenţa alcoolului. După identificarea conducătorului auto, un bărbat de 33 de ani, din localitatea Urlaţi, judeţul Prahova, poliţiştii au stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,63 mg/l în aerul expirat şi că nu este deţinător de permis de conducere”, au transmis oficialii Poliției Județene Brașov.

La audieri, polițiștii au descoperit că autoturismul fusese furat din Prahova înainte de incident. Inițial, bărbatul a fost reținut, iar ulterior instanța a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articole Recomandate

Back to top button