Republica MoldovaStirile zilei

Maia Sandu a fost reînvestită în funcția de președintă a Republicii Moldova

Maia Sandu, președinta în funcție și realeasă a Republicii Moldova, a depus astăzi, 24 decembrie, noul jurământ de învestire în funcție. Maia Sandu a declarat că primește noul mandat cu smerenie și determinare. 

În discursul său, Maia Sandu a vorbit despre provocările înfruntate de Republica Moldova în ultimii 4 ani, despre criza de securitate regională în contextul războiului din Ucraina și despre criza energetică.

Ea a transmis că primește noul mandat cu „smerenie și determinare”.

Astăzi revin în fața dumneavoastră cu recunoștință și responsabilitate, deopotrivă. Mi-ați acordat încrederea pentru a continua un drum pe care l-am început împreună acum 4 ani. Primesc acest nou mandat, în primul rând, cu smerenie, dar și cu determinare.

Patru ani în urmă am promis vremuri bune. A fost o promisiune sinceră, însă vremurile s-au dovedit a fi dificile, de răstriște. Moldova s-a pomenit în mijlocul unor crize regionale și globale. După pandemie, au urmat creșteri ale prețurilor criza energetică, șantajul cu gaze, acum șantajul cu întuneric. Dar toate aceste crize pălesc în fața războiului brutal de la hotarul nostru. Un război care a alungat de acasă milioane de oameni, a afectat economia și ne-a marcat ca oameni”, a declarat președinta aleasă a Republicii Moldova, Maia Sandu, potrivit Ziarul de Gardă.

Ceremonia oficială a avut loc la Palatul Republicii, iar alături de Maia Sandu au stat Domnica Manole, președinta Curții Constituționale din Republica Moldova, și președintele Legislativului, Igor Grosu.

Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei”, a rostit Maia Sandu, în timpul depunerii jurământului de învestire.

Sursă foto: Facebook / Maia Sandu

 

Articole Recomandate

Back to top button