Stirile zilei

Unul dintre simbolurile din Vama Veche, demolat după 25 de ani

După 25 de ani de activitate, Clubul Stuf din Vama Veche își închide porțile. Reprezentanții localului au anunțat vestea tristă pe pagina oficială de Facebook, exprimându-și regretul față de încheierea unei eră iconice pentru scena muzicală din Vama Veche.

De-a lungul celor 25 de ani, Stuf a fost un loc de întâlnire al iubitorilor de muzică și distracție, iar acest anunț marchează sfârșitul unui capitol important din viața localității. Mesajul postat reflectă aprecierea pentru toți cei care au făcut parte din povestea acestui loc special și mulțumirea pentru momentele de neuitat create împreună.

Prieteni, Vă scriem pentru ultima dată de pe plaja din Vamă. De aici, de unde am fost cei mai frumoși, cei mai liberi, cei mai noi. Aici vor rămâne toate poveștile noastre. Aici se încheie o eră. Mulțumim!

Am sperat până în ultima clipă că nu vom fi nevoiți să vă dăm o astfel de veste. N-a fost suficient. Oficial, povestea STUF-ului din Vamă, așa cum îl știam și îl iubeam cu toții, se va încheia marți. Tot ce-am trăit împreună în ultimii 25 de ani va fi ras cu un buldozer de pe fața pământului. Ne vor rămâne amintirile. În fond, nimeni nu ne poate lua asta.

În natură, peștii mici vor fi întotdeauna vânați de peștii mari. La fel și în fața justiției din România, se pare. După două decenii de luptă, rechinii au învins. Nu ne rămâne decât să ne dăm bătuți. Și să vă mulțumim că ați fost aici.

Cum ne simțim? Îngrozitor de triști, foarte obosiți, dar cât se poate de optimiști privind viitorul STUF-ului. Ne-am petrecut o viață aici. Toți oamenii pe care îi iubim au legătură cu locul acesta. Nu știm cum pot arăta verile altfel decât aici, cu voi. Oameni buni, realizați ce am făcut împreună? Am transformat bucata asta de plajă într-o legendă. Sunteți fantastici!

Ne vom odihni, ne vom scutura, ne vom reorienta și o vom lua de la capăt. The sun will rise and we will try again. Acum și oricând va mai fi nevoie. Ceea ce vă dorim, sincer, și vouă, oricând simțiți că ușile vi se închid în față.

foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Articole Recomandate

Back to top button