Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

UE a deschis prima etapă a negocierilor de aderare cu Albania

By news.ro , in Stirile zilei , at 15 octombrie 2024

Albania a deschis marţi, la Luxemburg, primele capitole ale negocierilor sale pentru aderarea la Uniunea Europeană, relatează POLITICO.

Ţara balcanică, care a primit statutul de ţară candidată în 2014, a organizat prima sa conferinţă interguvernamentală cu UE în iulie 2022, dar deschiderea propriu-zisă a primului capitol de negociere marchează un pas important în aderarea la blocul european.

Negocierile de marţi vizează evaluarea conformităţii Albaniei cu criteriile UE în domenii de politică precum funcţionarea instituţiilor democratice, sistemul judiciar şi drepturile fundamentale, criteriile economice, achiziţiile publice şi controlul financiar, printre altele.

„În acest moment suntem pe drum cu idei foarte clare, cu o voinţă foarte puternică şi nu există nicio îndoială că vom realiza ceea ce trebuie să realizăm, şi anume Albania în UE până în 2030”, a scris pe X premierul Edi Rama, care a condus delegaţia albaneză.

Delegaţia UE, condusă de ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, în numele preşedinţiei ungare a Consiliului UE, a spus, de asemenea, că este o „etapă importantă” în acest proces. Deschiderea primului capitol al negocierilor de aderare la UE cu Albania este de o importanţă istorică pentru Uniunea Europeană, pentru ca această ţară să devină membră al Uniunii Europene cât mai curând posibil – a declarat marţi, la Luxemburg, ministrul Szijjarto, citat de MTI.

Cu toate acestea, există încă un drum lung de parcurs, deoarece negocierile de aderare pot dura zeci de ani. Muntenegru, de pildă, ţara vecină, este mult mai avansată în proces, dar chiar dacă a deschis primul capitol în urmă cu 12 ani, mai are de încheiat 30 de capitole din 33.

UE a stabilit în prezent obiective de referinţă intermediare – în special în ceea ce priveşte capitolele referitoare la statul de drept – care trebuie îndeplinite înainte de a se putea trece la următorii paşi în procesul de negociere.

În urma celei de-a doua conferinţe interguvernamentale între Uniunea Europeană şi Albania, Péter Szijjártó a declarat că agenda preşedinţiei ungare acordă o importanţă specială accelerării extinderii UE cu ţările din Balcanii de Vest.

Olivér Várhelyi, comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, a subliniat că UE a adoptat în aprilie un instrument financiar în valoare de şase miliarde de euro pentru a sprijini integrarea Balcanilor de Vest în Uniune. Planul de extindere va contribui la accelerarea reformelor necesare pentru a permite ţărilor candidate să devină membre cât mai curând posibil – a explicat comisarul.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW