BEC a tras la sorţi ordinea pe buletinul de vot a candidaţilor la alegerile prezidenţiale: Elena Lasconi, pe prima poziţie
Biroul Electoral Central a stabilit joi, prin tragere la sorți, ordinea în care candidații la alegerile prezidențiale din 2024 vor apărea pe buletinele de vot. Conform rezultatului, Elena Lasconi, reprezentând Uniunea Salvați România, ocupă prima poziție. George Simion, candidatul Alianței pentru Unirea Românilor, se află pe locul doi, în timp ce Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, reprezentanții Partidului Social Democrat și Partidului Național Liberal, sunt pe pozițiile trei și patru.
Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din 2024 a comunicat că, în baza articolului 17 din Legea 370/2004, republicată și actualizată, tragerea la sorți a avut loc pe 10 octombrie, la ora 18:15. Aceasta a stabilit ordinea candidaților astfel:
Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvați România
George-Nicolae Simion – Alianța pentru Unirea Românilor
Ion-Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat
Nicolae-Ionel Ciucă – Partidul Național Liberal
Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România
Mircea-Dan Geoană – candidat independent
Ana Birchall – candidat independent
Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru –Alternativa pentru Demnitate Națională
Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie
Ludovic Orban – Forța Dreptei
Călin Georgescu – candidat independent
Cristian Diaconescu – candidat independent
Cristian-Vasile Terheș – Partidul Național Conservator Român
Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale
Tragerea la sorți s-a desfășurat în cadrul unei ședințe a BEC, la care au participat membrii săi, reprezentanții partidelor politice fără reprezentare în BEC și cei ai candidaților independenți.
Comentarii