Stirile zilei

Percheziţii în R. Moldova privind suspiciuni de finanţare ilegală a campaniei electorale de către Ilan Şor şi Rusia/ Reţeaua ar fi racolat zeci de mii de persoane

Joi dimineaţă, în Republica Moldova au avut loc mai multe percheziţii în urma unor suspiciuni de implicare a reţelei conduse de oligarhul fugar Ilan Şor, inclusiv cu sprijin din Rusia, în racolarea de persoane pentru a vota la alegerile prezidenţiale din 20 octombrie. Acestea ar fi primit sume de bani în schimbul sprijinului electoral, iar detaliile despre candidatul de susţinut urmau să fie transmise pe Telegram înaintea scrutinului, relatează news.ro.

Conform NewsMaker, reţeaua urma să influenţeze şi referendumul proeuropean organizat la iniţiativa preşedintei Maia Sandu, unde cei racolaţi ar fi fost instruiţi să voteze „Nu”.

Grupul criminal organizat ar include membri aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse, iar structura acestuia ar cuprinde 130 de lideri teritoriali, aproape 2.000 de coordonatori de sector, peste 50.000 de activişti şi aproximativ 70.000 de simpatizanţi. Persoanele racolate ar fi fost plătite cu până la 1.800 lei moldoveneşti (aproximativ 100 de euro) lunar.

Percheziţiile fac parte dintr-o anchetă referitoare la „finanţarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de iniţiativă şi a concurenţilor electorali”, precum şi la spălarea de bani de către un grup criminal organizat. Ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii, împreună cu Procuratura Anticorupţie, au confiscat bani, telefoane mobile şi alte probe relevante.

Înregistrări audio prezentate de autorităţi sugerează modul în care funcţiona reţeaua lui Ilan Şor, cu extrase precum „O să fie scris pe cine să votăm” şi „Ei au decis să o susţină pe asta”. Poliţia moldoveană a declarat că ştie cine sunt candidaţii sprijiniţi de reţeaua criminală şi de Federaţia Rusă, dar nu s-a luat încă decizia excluderii vreunui candidat din cursă.

În aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale din 20 octombrie, cetăţenii moldoveni vor vota şi la un referendum care ar putea consfinţi în Constituţie direcţia proeuropeană a ţării, întrebarea de pe buletinul de vot fiind legată de aderarea la Uniunea Europeană.

Acţiunea de joi urmează unor percheziţii desfăşurate în Găgăuzia cu două zile înainte, într-un dosar privind spălarea de bani şi finanţarea ilegală a unui partid politic, soldate cu cinci reţineri. Găgăuzia este considerată un bastion al influenţei lui Ilan Şor.

Procuratura Anticorupţie a avertizat că persoanele implicate în schema de corupţie electorală care au deschis conturi bancare în Rusia riscă amenzi, confiscarea bunurilor sau chiar închisoare. Totuşi, cei care denunţă corupţia şi cooperează cu autorităţile pot fi exoneraţi de răspundere penală. Se estimează că aproximativ 130.000 de cetăţeni moldoveni ar fi primit bani din Rusia pentru a influenţa rezultatul alegerilor din 20 octombrie.

Articole Recomandate

Back to top button