Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

PressOne: Șeful SIE, Gabriel Vlase, a plagiat zeci de pagini în teza de doctorat din cea a fostului ministru Sorin Frunzăverde

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 24 septembrie 2024

Teza de doctorat a directorul Serviciului de Informații Externe, Gabriel Vlase, include cel puțin 66 de pagini de conținut plagiat, în multiple secvențe de pagini copiate bloc, din teza fostului ministru al apărării, Sorin Frunzăverde, se arată într-o investigație publicată de PressOne

Lucrarea – Studiu cu privire la o strategie de securitate modernă pentru Europa de Sud-Est –, care i-a adus titlul științific de doctor șefului SIE, a fost susținută în 2010 la Academia SRI, numele sub care este cunoscută Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a Serviciului Român de Informații.

Conform sursei citate, conținutul plagiat identificat în lucrarea lui Vlase provine dintr-o singură sursă: o altă teză de doctorat, susținută în 2004 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, aflată în subordinea Ministerului Apărării. Este vorba despre doctoratul lui Sorin Frunzăverde, fost ministru al apărării în guvernele Mugur Isărescu (2000) și Călin Popescu Tăriceanu (2006 – 2007).

Vlase a negat, în discuția cu PressOne, vreo legătură cu Frunzăverde, însă nu a negat că a plagiat din cartea acestuia.

„N-am avut nici măcar cea mai mică conexiune cu numele ăsta (n.r. – Sorin Frunzăverde) și cu alte teze de doctorat. Acuma nu știu, eu am citit și am scris multe hârtii și materiale. Ale cui erau, în ciornă, de unde veneau, nu pot să vă garantez că n-aveți dumneavoastră dreptate sau am eu. Dacă-i așa, nu știu ce să vă zic. Eu știu că am primit un… S-au făcut niște verificări, am niște certificate care s-au clarificat acum vreo câțiva ani (n.r. – rapoarte de verificare prin softul anti-plagiat). Dar… Dacă e o problemă în continuare, mai mult de-atâta nu mă pricep”, a declarat Vlase.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW