Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Viitura de pe Dunăre, sub estimările inițiale / Debitul fluviului va depăși dublul mediei multianuale

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 23 septembrie 2024 Etichete: , ,

Viitura de pe Dunăre, care va atinge punctul maxim la sfârșitul lunii septembrie, va fi sub așteptările inițiale, situându-se între 7.900 și 8.000 mc/s. Chiar și așa, debitul va rămâne de peste două ori mai mare decât media multianuală, care este de aproximativ 3.800 mc/s.

”Debitul pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 22 – 23.09.2024 a fost în creştere având valoarea de 6200 mc/s, valoare care se situează peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s). Debitul Dunării la Budapesta are astăzi o valoare de 6920 mc/s, iar valoarea maximă înregistrată la această viitură a fost de 8200 mc/s, în data de 21 septembrie 2024, cu 500 mc/s mai puţin faţă de prognozele iniţiale de valori maxime pentru secţiunea Budapesta, care indicau o valoare de 8700 mc/s, conform datelor centralizate de colegii noştri de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (sub autoritatea Apelor Române)”, au transmis, luni, specialiştii Apele Române.

Conform autorităților, nivelul viiturii va fi mai redus și pe teritoriul României, comparativ cu primele estimări.

”Pe baza ultimelor date din bazinul Dunării, a estimărilor prognostice şi a informaţiilor suplimentare primite în urma consultărilor avute cu experţii de la Centrele Naţionale de Prognoze Hidrologice din Ungaria şi Serbia, a precipitaţiilor prognozate pentru următoarea perioadă, precum şi a modificării atenuării acestei viituri în zonele natural inundabile, în amonte de Bogojevo, atenuare care va fi mult mai importantă faţă de condiţiile anterioare (ca urmare a reducerii semnificative a debitului maxim şi a volumului undei de viitură), se actualizează prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) după cum urmează: debit maxim prognozat 7900 – 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024”, a mai transmis sursa citată.

Totodată, instituția subliniază că sectorul Dunării aval de Gruia este protejat împotriva inundațiilor datorită lucrărilor de îndiguire.

”Pe baza informaţiilor actuale nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar este necesară în continuare o monitorizare atentă a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice în bazinul Dunării, amonte de intrarea în ţară”, se mai arată în comunicatul de presă.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW