Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ucraina va permite tranzitul gazelor naturale din Azerbaidjan

By news.ro , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 19 septembrie 2024

Ucraina a convenit să permită tranzitul gazelor naturale din Azerbaidjan către Europa, după încheierea contractului cu Gazprom, ca măsură temporară, a relatat joi publicaţia Ukrainska Pravda, în timp ce două surse azere din sectorul energiei au declarat pentru Reuters că informaţia este incorectă.

Acordul de tranzit al gazelor dintre Ucraina şi compania rusă Gazprom urmează să expire la sfârşitul acestui an, iar Kievul a declarat că nu vrea să-l reînnoiască, pe fondul războiului dintre cele două ţări.

Cu toate acestea, unele ţări din Europa Centrală se bazează în continuare pe gazul din Rusia care traversează Ucraina printr-o conductă – după ce au obţinut o scutire de la interdicţia Uniunii Europene privind importurile de gaze ruseşti – şi sunt dornice să continue să fie aprovizionate.

Un oficial din Azerbaidjan a spus că UE şi Kievul au cerut Baku să faciliteze discuţiile cu Rusia, cu o posibilă opţiune ca Azerbaidjanul să cumpere gaze ruseşti pentru a-şi elibera o parte din propriile gaze pentru a le exporta în UE.

„Înţelegem că UE are nevoie de timp pentru a abandona complet gazul rusesc. Şi facem acest pas pentru a face această tranziţie mai uşoară pentru UE”, a declarat o sursă din guvernul ucrainean, citată de Ukrainska Pravda.

Sursa a adăugat că Ucraina este pregătită să susţină acest aranjament, chiar dacă o parte din gazele ruseşti ar putea fi amestecate cu gaze din Azerbaidjan.

Ministerul Energiei al Ucrainei a refuzat să comenteze.

O sursă din Ministerul Energiei al Azerbaidjanului şi o altă sursă de la compania energetică SOCAR au respins raportul atunci când au fost contactate de Reuters.

Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat săptămâna trecută că este optimist cu privire la un progres în discuţiile pentru menţinerea fluxului de gaze prin Ucraina către mai multe ţări europene.

Volumul de tranzit al gazelor ruseşti prin Ucraina este probabil să totalizeze 14 miliarde de metri cubi pentru 2024.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW