Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Traian Băsescu intervine în criza inundațiilor: „RO-ALERT pentru viitură de incompetenţă la guvern”

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 19 septembrie 2024

Dacă sistemul de avertizare RO-ALERT ar fi fost declanașt în localitățile grav afectate de inundații cu siguranță numărul victimelor ar fi fost mult mai mic, consideră fostul președinte al României, Traian Băsescu.

„RO-ALERT. Guvernul inundat de incompetenţă. RO-ALERT, un sistem care nu a fost folosit la Galaţi pentru a nu panica oamenii. Asta este explicaţia neghioabă a unui responsabil de funcţionarea sistemului RO-ALERT. Dacă RO-ALERT ar fi funcţionat, cu certitudine ar fi murit mai puţini oameni, cu certitudine dezastrul cauzat de ape în gospodării ar fi fost mult mai mic. Cu un mesaj RO-ALERT lansat în timp util, oamenii şi-ar fi salvat lucrurile din gospodărie urcându-le în podurile caselor, şi-ar fi pus în maşini bătrânii, vecinii bolnavi, actele, lucruri mărunte şi se refugiau în locuri mai sigure sau şi-ar fi dezlegat câinii şi îşi duceau animalele pe locuri mai ridicate. Efectele neavertizării populaţiei inclusiv prin RO-ALERT le vedem. Mii de case distruse, mii de oameni trebuie să-şi ia viaţa de la capăt. Oare va răspunde cineva? Acesta este un mesaj RO-ALERT pentru viitură de incompetenţă la guvern”, a transmis Traian Băsescu, într-un text publicat pe pagina sa de Facebook.

Șapte oameni au murit din cauza inundațiilor

România sub ape. Acesta este peisajul sumbru din ultimele trei zile, marcate de inundații catastrofale în zeci de localități din județele Argeş, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Timiş şi Vaslui.

Doar în județul Galați, cel mai afectat de revărsarea apelor, 7.000 de gospodării au fost avariate. În Vaslui, potrivit MAI, sunt afectate 210 case și 316 anexe de gospodărie, iar 3.000 de hectare de suprafețe păşuni, fânețe și terenuri arabile au fost distruse. Din păcate, pe lângă pabubele materiale însemnate, inundațiile au provocat moartea a șapte oameni.

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW