Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Camera Deputaților a aprobat proiectul de lege iniţiat de Guvern privind donarea unui sistem de rachete Patriot către Ucraina, cu 245 de voturi ”pentru”

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 3 septembrie 2024

Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege al Guvernului pentru donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina, cu 245 de voturi „pentru”, 29 „contra” și o abținere.

Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare aprobarea efectuării unui act de donaţie pentru un sistem de rachete sol-aer PATRIOT, în configuraţia convenită cu partenerul american.

Totodată, Guvernul României va fi abilitat să înceapă demersurile pentru că România să achiziționeze un alt sistem Patriot care să îl înlocuiască pe cel donat, prin programul Foreign Military Sales al Statelor Unite.

Senatul a adoptat luni, 2 septembrie, în procedură de urgență, proiectul de lege privind donarea unui sistem Patriot către Ucraina.

Proiectul de lege privind completarea art.1 din Legea nr.222/2017 pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” a fost adoptat de Senat cu 101 voturi „pentru”, 13 voturi „împotriva” și 2 abțineri.

Subiectul cedării unui sistem Patriot către Ucraina a fost lansat de președintele Klaus Iohannis, la finalul unei întrevederi pe care a avut-o cu președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, prilejuită de marcarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO.

„Există evident nevoia unor sisteme de apărare antiaeriană avansate în Ucraina. Este o discuție destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei. România dispune de astfel de sisteme și am fost întrebați și noi. Și președinte Biden a adus această chestiune în discuție și am spus că sunt deschis să discutăm aceste chestiuni. Asta înseamnă că va trebui să discutăm în CSAT să vedem cum putem să punem problema, ce putem să oferim și ce putem să primim în schimb, pentru că nu este acceptabil ca România să rămână fără apărare antiaeriană”, a spus Klaus Iohannis

Patriot, este un sistem de apărare antirachetă sol-aer și este considerat unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană din SUA.

Foto: Ministerul Apărării Naționale

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW