Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


ANALIZĂ Recalcularea pensiilor, între agonie și extaz. Vârstnicii, prinși în vârtejul hârtiilor și al contrelor politice

By Oprea Ioana , in Analize & Investigatii Politic Stirile zilei , at 28 august 2024

La aproape două săptămâni de când a început distribuirea deciziilor de recalculare, mulți pensionari s-au arătat revoltați de noile venituri care, în unele cazuri, au scăzut chiar și cu 80%. Deși guvernanții au asigurat că nimeni nu va primi pensia micșorată, mulți sunt sceptici și reclamă erori de calcul. Din exces de zel, unii poștași au luat înapoi decizii deja date, încurcând și mai mult lucrurile. Nu au lipsit nici contrele politice. În tot acest iureș, există însă și pensionari mulțumiți, care de la 1 septembrie vor primi pensii aproape duble.

După ce au început să primească noile decizii, mulți pensionari s-au revoltat pentru că s-au trezit cu pensii diminuate substanțial. Printre aceștia, au fost cei încadrați în grupe de muncă și care au ieșit la pensie în condiții legale, la vârste mai mici, dar și persoane cu dizabilități sau invalidități temporare.

Astfel, Asociația Nevăzătorilor a reclamat că sunt persoane ale căror pensii au scăzut cu până la 80%, considerând acest lucru „revoltător și inacceptabil”, motiv pentru care au amenințat cu proteste. Revoltați au fost și foști mineri din Petroșani, care au protestat în stradă după ce s-au trezit cu pensiile micșorate, deși așteptau contrariul.

Ministerul Muncii a precizat că noua Lege a pensiilor 360/2023, aplicabilă de la 1 septembrie, menține toate drepturile câștigate pe legislația anterioară de cei încadrați în diverse grupe de muncă. Aceștia însă au ieșit la pensie mai devreme, grație încadrării în aceste grupe de muncă în condiții grele, dar acest lucru îi avantajează doar în ceea ce privește vechimea, nu și perioada contributivă, care este, evident, mai redusă. În noua formulă de calcul al pensiei, perioada în care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale este esențială, fiind avantajați cei care au peste 35-40 de ani de contributivitate.

„Am crezut că înnebunesc!”

Confruntat cu acest val de nemulțumiri, premierul Marcel Ciolacu a spus că „orice greșeală se poate repara” și i-a îndemnat pe vârstnici să se adresese Caselor Județene de Pensii, ulterior luate cu asalt de mii de pensionari revoltați sau nelămuriți.

„Aveam pensia 7.826. Cuantumul la 1 septembrie 2024 este 4.820 de lei. Scădere de aproape 3.000 de lei. Am crezut că înnebunesc! Am muncit 42 de ani”, a declarat un pensionar supărat.

Premierul le-a cerut ministrului Muncii și președintelui Casei Naționale de Pensii Publice să le trimită pensionarilor care au primit decizii cu venituri scăzute un nou document prin care să-i informeze cât se poate de clar că nicio pensie nu va scădea.

Simona Bucura-Oprescu și Daniel Baciu s-au conformat, chiar dacă mai dăduseră aceleași asigurări și anterior, prin viu grai, însă demersul lor nu pare să-i fi mulțumit pe seniori.

„…pensia dumneavoastră nu scade chiar dacă în Decizia de recalculare a rezultat o valoare mai mică decât ultima pensie primită în luna august 2024. În această situație, veți primi în continuare pensia mai mare, respectiv cea pe care ați primit-o anterior recalculării”, se arăta în informarea oficială transmisă pensionarilor de ministrul Muncii și președintele Casei de Pensii.

„Vrăjeală de 2 lei”

Așadar, documentul nu prea a fost pe placul destinatarilor, dovadă fiind multele comentarii negative de pe pagina de Facebook a Casei Naționale de Pensii Publice.

„Vrăjeală de 2 lei! Sunt atâtea greșeli cu intenție în lege, ne cred proștii proștilor! Vor scădea drastic, nu puțin! Asta e legea hoției, nu legea pensiilor. Mai vorbim după alegeri”, a comentat un internaut la postarea oficialilor CNPP.

Altul a avertizat că se vor bloca instanțele cu procese din partea celor care au muncit în condiții grele: „Le-ați înghețat pensiile cu o lege care nu poate fi aplicată retroactiv. Ei au contribuit suplimentar cu 10% la pensii, lucru pe care l-ați anulat cu această nouă lege”.

„Alianța PSD-PNL se dovedește a fi nu doar un eșec lamentabil în gestionarea treburilor țării, ci o alianță toxică, o veritabilă coaliție a sărăciei și incompetenței. Această «camarilă a privilegiilor» nu doar că perpetuează un sistem viciat, dar își bate joc în mod flagrant de speranțele și nevoile cetățenilor”, este mesajul dur al altui internaut postat pe pagina de Facebook a Casei de Pensii.

Războiul declarațiilor politice pe spinarea pensionarilor

Desigur, opozanții politici nu au scăpat ocazia să atace Guvernul.

„Scrisoarea pe care o vor primi pensionarii acasă, din dorinţa premierului Ciolacu de a mai atenua scandalul provocat de recalcularea pensiilor, nu schimbă cu nimic realitatea. Adevărul rămâne acelaşi, oricât s-ar strădui PSD şi preşedintele său să-l ascundă: circa 800.000 de pensionari nu primesc niciun leu în plus şi vor avea puterea de cumpărare şi nivelul de trai profund afectate în următorii ani. În plus, noua lege a pensiilor va crea, de la 1 septembrie încolo, noi inechităţi în rândul celor care au lucrat în grupe de muncă, respectiv în rândul persoanelor cu dizabilităţi”, arată USR într-un comunicat de presă.

Anterior, președinta USR, Elena Lasconi, lansase un atac dur la adresa premierului Ciolacu și a ministrului Muncii, cerând demisia ministrului Muncii. „Guvernul a greşit, dar pensionarii sunt puşi să plătească. Vedem de la Marcel Ciolacu şi ministrul Muncii doar dispreţ pentru cei care au muncit o viaţă întreagă. USR cere demiterea imediată a ministrului Muncii şi refacerea programului de recalculare a pensiilor, astfel încât pensionarii să nu mai fie puşi pe drumuri. Această bătaie de joc trebuie să înceteze imediat!”, a afirmat Lasconi.

Nici vicepreședintele PNL Robert Sighiartău nu a scăpat ocazia să-i atace pe cei care sunt parteneri de guvernare, susținând că recalcularea pensiilor reprezintă „un eșec electoral marca PSD” și că „Ciolacu aduce ghinion pensionarilor”.

„Un eşec electoral marca PSD. Domnul Romaşcanu tocmai caută, pe sub mese, un vinovat pentru scandalul de la pensii, vorbind de greşeli despre care ştie el, a auzit el. În timp ce ministra muncii zice că totul e perfect şi că recalcularea e un succes. Atunci când este în teren şi lucrurile nu merg bine, PSD mereu dă vina pe starea terenului, pe arbitri şi chiar pe spectatori”, a scris Robert Sighiartău într-o postare pe Facebook.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, i-a replicat că la Casa Naţională de Pensii, al cărui preşedinte este de la PNL, a fost o problemă tehnică în redactarea deciziilor de recalculare a pensiilor.

„Dacă vreţi să politizăm, deşi nu aş fi vrut să fac acest lucru, ştiţi de unde este preşedintele Casei Naţionale de Pensii. Acolo a fost o problemă tehnică în redactarea acelor foi, acele decizii care s-au trimis la pensionari, putea să se scrie explicit şi mare că pensiile care sunt în acest moment, rămân în plată. Este scris, numai că nu este scris mare. Pe un val de informări nu întotdeauna adevărate, oamenii au intrat în panică”, a spus Romaşcanu.

Printr-un comunicat de presă, PSD a solicitat conducerii USR „să înceteze campania de dezinformare” privind recalcularea pensiilor, care „induce panică și îngrijorări neîntemeiate” în rândul pensionarilor.

„Demagogii de la USR critică faptul că există și pensii ce rămân la aceeași valoare în urma recalculării, după ce chiar ei au scris în PNRR ca pensiile să fie plafonate la 9,4% din PIB, adică înghețarea veniturilor tuturor pensionarilor până în 2070!”, menționează PSD, considerând „revoltătoare ipocrizia demagogilor USR”.

Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii este tranșant: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită!”

„Numai cei care au lucrat 40 de ani au primit bani în plus”

Imediat după ce postașii au început să ducă primele decizii de recalculare, au apărut și nemulțumirile, așa că pensionari din toată țara au luat cu asalt casele județene de pensii pentru a cere lămuriri.

Cei mai nemulțumiți sunt pensionarii care au lucrat în condiții grele și au obținut grupele I și II de muncă și datorită cărora s-au putut pensiona mai devreme, însă din acest motiv au avut mai puțini ani de contributivitate, ceea ce i-a dezavantajat la recalculare, dată fiind noua formulă de calcul al pensiei.

„I-au luat în calcul numai pe cei care au lucrat 40 de ani, aceia au primit bani în plus! Dar noi, care am muncit în condiții grele și am ieșit la pensie la vârste mai mici, nu am luat nimic în plus! Păi asta e dreptate?”, se arată revoltată o pensionară care mărturisește că a lucrat în panificație.

Scandalul pensiilor recalculate s-a amplificat la începutul acestei săptămâni, când peste 5.000 de pensionari din Alba nu au primit deciziile de recalculare, după ce Casa Județeană de Pensii a cerut Oficiului Poștal să nu împartă deciziile pentru că ar putea conține greșeli. Potrivit declarațiilor șefei Casei de Pensii Alba, Cornelia Miclea, în urma reverificării documentelor oprite de la distribuire, s-a constatat că „multe dintre decizii sunt corecte”, acestea urmând a fi trimise beneficiarilor.

„Poștașii au vrut să-i ajute pe acei pensionari”

Ulterior, directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, a precizat că nu doar Casa de Pensii Alba a solicitat sistarea de la distribuire a anumitor decizii de pensie, ci și alte instituții similare din țară, însă în cazul acestora numărul deciziilor oprite de la distribuire este mult mai mic.

Într-o intervenție telefonică în direct la Antena 3 CNN, Valentin Ștefan a confirmat că au fost mai multe situații în care decizii ajunse deja la pensionari au fost ulterior recuperate de la aceștia pentru a fi returnate Casei de Pensii.

„Într-adevăr, a existat acea situație în care doi salariați au luat de la câteva persoane. Știu că s-a vehiculat cifra 17 în spațiul public, în realitate noi n-am reușit să identificăm mai mult de 10 persoane care au înmânat aceste decizii, iar explicația salariaților a fost că au vrut să-i ajute pe acești pensionari să nu mai meargă ei la Casa de Pensii, ci să le ducă poștașul”, a spus directorul Poștei Române.

„Acum am peste 5.500 de lei, e foarte bine, nu mă plâng!”

Sunt însă și pensionari mulțumiți de creșterea substanțială a pensiei. Este și cazul unui fost muncitor la o fabrică de hârtie, care a lucrat în centrala de forță a unității și care a ieșit la pensie cu grupa I, dar care a reușit să depășească 40 de ani de vechime. „Am avut în jur de 3.000 de lei, acum am aproape 4.500 de lei. Ce să zic, sunt bine, mă descurc”, mărturisește zâmbind nea Gică.

O doamnă care a lucrat la aceeași fabrică în condiții grele și care a înghițit la praf de nici nu mai vrea să-și amintească, dar a ieșit la pensie la 53 de ani, în anii ‘90, cu penalizare, a primit o mărire de nici 200 de lei, deși are 30 de ani vechime în muncă.

„Mi-au pus aproape 200 de lei, speram să fie mai mult, dar na, acum, asta e! Mă mulțumesc și cu atât, că măcar îi iau, nu-i dau!”, spune tanti Adriana, ridicând resemnată din umeri.

Moș Andrei, care la începutul anului viitor împlinește 90 de ani, este printre „fericiții câștigători” ai recalculării, cu cei 42 de ani vechime munciți în condiții deosebite și într-o poziție cu responsabilitate maximă.

„Am acum, după recalcularea asta, peste 5.500 de lei, e foarte bine, nu mă pot plânge! Înainte aveam 3.000 și ceva”, îmi spune făcându-mi șmecherește cu ochiul.

Săptămâna trecută, șeful CNPP, Daniel Baciu, menționa, într-o conferință de presă susținută cu ministrul Muncii, că 11.500 de persoane nemulțumite s-au adresat Caselor de Pensii fie direct, la birourile de Relații cu publicul, fie prin sesizări trimise prin mijloace electronice. Baciu a precizat că în 1.090 de cazuri s-a impus revizuirea deciziilor de recalculare, ceea ce presupune că în 9,5% dintre cazuri pensionarii au avut dreptate.

Peste 82% dintre pensionari vor primi bani mai mulți

Casa Națională de Pensii a recalculat toate cele 4.609.830 de pensii din sistemul public aflate în plată în România, 3,8 milioane de pensii reprezentând 82,56 % fiind majorate de la 1 septembrie, potrivit Ministerului Muncii. Nu toate pensiile vor fi majorate, în cazul a 84.176 de pensii rezultând aceeași valoare în urma recalculării, iar pentru 719.257, o valoare mai mică. Potrivit noii legi, însă, pensionarul va încasa pensia actuală, dacă în urma recalculării a rezultat o pensie mai mică.

Creșterea procentuală medie a celor peste 3,8 milioane de pensii care se vor majora de la 1 septembrie este de 26,65%, o creștere nominală cu 622 de lei, potrivit calculelor Ministerului Muncii.

Potrivit ministrului de Finanțe, Marcel Boloș, efortul bugetar lunar este de 2,5 miliarde de lei și aproape 10 miliarde de lei până la finalul anului, care cuprinde sumele rezultate din recalcularea pensiilor.

„Acești bani există atât în bugetul de stat, cât și în vistieria noastră. Banii vor fi virați la timp românilor care beneficiază de creșterea pensiilor”, a spus ministrul Finanțelor.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW