Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Explicația fantasmagorică transmisă de un constructor din Grecia pentru întârzierile la Autostrada București

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 21 august 2024

Aktor nu va reuși să finalizeze lucrările necesare pentru deschiderea lotului 3 al Autostrăzii București Sud în luna septembrie, așa cum s-a angajat în prima parte a acestui an, potrivit unui răspuns transmis de reprezentanții companiei la solicitarea Economica.net. Cu toate că mai au mult de lucru pe întreg corpul autostrăzii, după cum arată inclusiv datele prezentate de Aktor, aceștia pun întârzierea pe descoperirea unei țevi Transgaz în zona Țegheș și a unor exproprieri forestiere care au durat mai mult decât era estimat. 

După toate probabilitățile, lotul 3 Bragadiru – Joița nu va fi inaugurat anul acesta, la aproape 6 ani de la încheierea contractului. În ciuda promisiunilor fără niciun pic de acoperire lansate de ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, și reprezentanții firmei Aktor, conform cărora drumul de mare viteză ar fi urmat să fie gata de deschidere până la finele anului 2023, lucrările sunt încă departe de a fi finalizate.

Pe șantierul lotului în lungime de 16,3 km sunt încă pasaje neîncepute, iar orice scenariu de deschidere în acest an pare de domeniul fantasticului, având lentoarea bine cunoscută a acestei firme.

Asta nu-i împiedică însă pe reprezentanții Aktor să lanseze public noi „fumigene”. În condițiile în care termenul de finalizare invocat de ei la începutul anului – septembrie 2024 – se împlinește peste câteva zile, aceștia au lansat acum o nouă promisiune – decembrie 2024. Mai mult, pun întârzierea pe descoperirea unei țevi Transgaz în zona Țegheș și a unor exproprieri forestiere care au durat mai mult decât era estimat.

„În realitate, stadiul efectiv la acest moment este de peste 82% – 83% lucrări real executate în șantier; dar nefiind decontate, nu apar în procentajele oficiale. Vă informăm că la acest moment avem realizat peste 90% din terasamente, peste 80% din stratul BSC, peste 70% din structuri, și peste 65% din lucrările de asfalt”, au precizat reprezentanții Aktor, la solicitarea Economica.net.

Evident, o astfel de explicație ar fi putut sta în picioare doar dacă restul lucrărilor ar fi fost gata, ceea ce nici nu se pune problema în acest moment. În aceste condiții, dacă nu apar schimbări majore, șoferii nu vor circula în regim de autostradă pe cei 16,3 km dintre Bragadiru și Joița mai devreme de primăvara anului viitor.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW