Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Colegiul Medicilor face scut în jurul doctorițelor arestate de la Spitalul Pantelimon. Atac la adresa legiștilor: Au încălcat grav drepturile medicilor inculpați la un proces echitabil

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 19 august 2024 Etichete: ,

Colegiul Medicilor din România a lansat luni, 19 august, printr-un comunicat de presă, un nou atac la adresa medicilor legiști, în legătură cu ancheta de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală. Consiliul Superior de Medicină Legală a concluzionat că există o probabilitate de peste 99% ca decesul pacientului în vârstă de 54 de ani să fi survenit în momentul respectiv din cauza scăderii dozei de noradrenalină. Punctul de vedere al acestora a fost contestat atât de către Colegiu Medicilor, cât și de Societatea Română de Anestezie-Terapie Intensivă, care au afirmat că medicii legiști nu au competențele de a se pronunța asupra tuturor actelor medicale pentru evaluarea unui malpraxis.

Printr-un comunicat de presă semnat de Daniel Coriu, președintele instituției, și Șerban Bubenek, președintele Societății Române de ATI, Colegiul Medicilor din România a transmis că medicii legiști care au trimis punctul lor de vedere procurorilor care instrumentează acest caz au „încălcat în mod grav drepturile medicilor inculpați la un proces echitabil, cu nerespectarea prezumției de nevinovăție”.

„Prin modul în care conducerea Consiliului Superior de Medicină Legală a prezentat în spațiul public concluziile unui raport medico-legal efectuat într-o anchetă în curs, fără a respecta dreptul celor doi medici de a face obiecțiuni la concluziile raportului medico-legal, și expunând public procentul de vinovăție de 99%, a încălcat în mod grav drepturile medicilor inculpați la un proces echitabil, cu nerespectarea prezumției de nevinovăție, atât timp cât cauza este nefinalizată, la acest moment, cu un rechizitoriu de trimitere în judecată, și a realizat o nepermisă hotărâre de condamnare în spațiul public a medicilor anchetați, în contradicție cu normele deontologice profesionale, antepronunțându-se în dosar”, se arată în comunicatul de presă citat.

De asemenea, Colegiul Medicilor din România „își exprimă îngrijorarea cu privire la caracterul disproporționat al măsurii privative de libertate, considerând că există şi alte măsuri care pot elimina orice stare de pericol pentru ordinea publică”.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW