Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ana Birchall: Am mai votat și cu gândul la milioanele de români care, dintr-un motiv sau altul, sunt departe de țara lor

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 24 noiembrie 2019 Etichete: , ,

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a declarat că a votat duminică cu speranța ca, în următorii cinci ani, valoarea, profesionalismul, cinstea și bunul simț vor întări România pe drumul ei pro-european și pro-atlantic. Aceasta a îndemnat românii să iasă la vot, fiindcă România trebuie să devină un loc unde să se trăiască ușor, frumos și bine.

„Am votat astăzi cu speranța că, în următorii cinci ani, cel puțin, valorea, profesionalismul, cinstea, buna credință și bunul simț vor întări România pe drumul ei pro-european și pro-atlantic. România trebuie să redevină o țară normală, o țară pentru care fiecare cetățean contează. În votul de astăzi stă puterea fiecăruia dintre noi de a contribui la reconstrucția țării noastre pe o bază a valorilor europene și translatlantice. Am votat pentru români și România meritocrației, a profesionalismului, a respectului față de lege și domnia legii!

Și votul dumneavoastră contează și de aceea vă îndemn să nu-l irosiți, ci să mergeți la urne și să să puneți ștampila acolo unde vă dictează conștiința. Cu toții vrem să ne fie bine la noi în țară, dar pentru aceasta este nevoie ca România să redevină un loc unde să se trăiască ușor, frumos și bine”, a spus Ana Birchall.

Birchall: România înseamnă ACASĂ

Fostul ministru a mai precizat că  votat cu gândul la milioanele de români care, dintr-un motiv sau altul, sunt departe de țara lor.

„Am mai votat și cu gândul la milioanele de români care, dintr-un motiv sau altul, sunt departe de țara lor.  Votul de astăzi este într-un fel un vot și pentru ei, un vot care poate însemna încă un pas, unul mare și foarte important, în demersul de a le crea premisele pentru a reveni acasă. Pentru că, pentru fiecare român, România înseamnă ACASĂ.

Mergeți la vot pentru a readuce normalitatea în societate și pentru a ne recâștiga respectul ca țară! Viitorul României depinde de fiecare dintre noi!”, a mai spus Birchall.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW