UPDATE – Incendiu la un service auto din Sectorul 2, cu flacără deschisă şi degajări mari de fum / Două persoane, intoxicate cu fum
UPDATE: „S-a realizat un dispozitiv de intervenţie circular. Pentru asigurarea necesarului de apă, s-a suplimentat dispozitivul de intervenţie cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă. În momentul de faţă incendiul este localizat”, a mai transmis ISU Bucureşti-Ilfov.
Instituţia precizează că s-au constituit echipe de căutare-salvare pentru a verifica spatiile interioare.
„Până în momentul de faţă au fost identificate două victime. Acestea au fost asistate medical de către echipajele de la faţa locului pentru intoxicare cu fum”, a mai transmis sursa citată.
Știrea inițială
Pompierii din Bucureşti intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la un service auto din Sectorul 2 şi care se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari de fum.
„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un service auto, pe Şos. Electronicii, din Sectorul 2 al Capitalei. Sunt alertate 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi o ambulanţă SMURD”, a transmis, marţi, ISU Bucureşti-Ilfov.
Sursa citată a precizat că, la ora transmiterii acestei ştiri, incendiul se manifestă la nivelul acoperişului cu flacără deschisă şi degajări mari de fum.
Foto: ISU București-Ilfov
Comentarii