Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Varianta Ocolitoare Târgu Jiu va fi inaugurată marți, cu 8 ani întârziere față de termenul inițial

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 15 iulie 2024

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că va inaugura marți Varianta Ocolitoare Târgu Jiu. Lucrările la acest proiect au început în octombrie 2014 și ar fi trebuit să fie gata doi ani mai târziu, în octombrie 2016. 

Varianta Ocolitoare Târgu Jiu are profil de drum național cu o bandă pe sens, iar pe traseul ei au fost construite inclusiv 12 poduri și pasaje, două parcări și trei noduri rutiere.

Primul contract pentru realizarea Variantei Ocolitoare Târgu Jiu a fost încheiat în anul 2014 cu italienii de la Collini Lavori. Lucrările ar fi trebuit să fie gata în termen de 2 ani, însă avea să fie reziliată în 2018, la stadiul de 43%. În noiembrie 2020, CNAIR a încheiat un nou contract pentru continuarea lucrărilor la VO Târgu Jiu tot cu o firmă din Italia, Secol Societa Edile Costruzioni, cu 18 luni termen de execuție. Nici de această dată lucrările nu s-au desfășurat cum ar fi trebuit. Abia în luna aprilie a acestui an a fost inaugurată o porțiune de 5 km. Marți, începând cu ora 14:00, va fi deschisă întreaga variantă ocolitoare, în lungime totală de 20 km.

Valoarea totală a proiectului este de 165,3 milioane de lei, fără TVA.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW