Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Eșec pentru Ministerul Transporturilor: Drumul Expres Brăila – Galați nu va fi gata în 2024 

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 11 iulie 2024

Rând pe rând cad promisiunile făcute de ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu. Ultima pe listă, deschiderea Drumului Expres Brăila – Galați la jumătatea acestui an. Potrivit Asociației Pro Infrastructură, șoseaua de mare viteză nu va fi gata nici până la finele lui 2024, în condițiile în care constructorul UMB Tehnostrade înregistrează întârzieri mari la podul hobanat peste Siret.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a încheiat, în aprilie 2021, cu UMB Tehnostrade un contract pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Brăila – Galați, cu termen de 2 ani și 10 luni. Ordinul de începere pentru proiectare a fost emis în iulie 2021, iar pentru execuție în ianuarie 2022. Constructorul a putut însă lucra doar pe 7 km din 10,77 km ai proiectului din cauza unor întârzieri cu emiterea autorizației de construcție. Abia un an mai târziu, în decembrie 2022, firmele lui Dorinel Umbrărescu au primit undă verde pentru a ataca și restul de aproape 4 km, porțiune ce cuprinde și podul hobanat peste Siret, în lungime de 1,7 km.

Din cauza întârzierii cu emiterea autorizației de construcție termenul de execuție a fost prelungit până în luna mai a acestui an. De atunci au trecut mai bine de două luni, iar lucrările sunt încă departe de finalizate. Potrivit reprezentanților Asociației Pro Infrastructură, șoseaua de mare viteză nu va fi gata de deschidere nici până la finele anului, în condițiile în care constructorul UMB Tehnostrade înregistrează întârzieri mari la podul hobanat peste Siret.

„Galați-Brăila în 2023, ba nu, în 2024, de fapt 2025. Ministrul Grindeanu se chinuie de doi ani și jumătate să ghicească data când va fi inaugurat Drumul Expres DEx6 Galați-Brăila și nu-i iese deloc. În noiembrie 2022, apoi în ianuarie 2023, Grindeanu declara cu nonșalanță că va fi gata în 2023. În februarie 2023 (și ulterior) noi am dezmințit cu vehemență termenul fantezist. În noiembrie 2023 ministrul anunța triumfalist că avem un constructor „care se va ține de grafic și care va respecta ca, până la jumătatea anului viitor, să fie finalizată această lucrare”. „Jumătatea anului viitor” este acum, iar structura-mamut de peste Siret și căile ferate din zonă arată ca în filmarea lui Răducu Popa de marți, 9 iulie. Din păcate, a intrat în sarabanda promisiunilor și antreprenorul, chiar prin vocea liderului său, domnul Umbrărescu, care în martie 2024 dădea ca sigură deschiderea DEx6 Galați-Brăila în acest an. Suntem nevoiți să dezmințim din nou: în opinia noastră, drumul expres nu va fi gata nici în decembrie 2024. Călcâiul lui Ahile este podul hobanat peste Siret care nu este deloc o bagatelă și este mult întârziat. Pilonii încă se înaltă, cu greu. Apoi vin piesele de tablier metalic, hobanele (instalare, tensionare), hidroizolația, mărunțișurile (asfalt, parapete, rosturi dilatație) și, desigur, testele absolut esențiale. A se vedea timpii tehnologici pe alte poduri de acest tip: Satu Mare, Agigea sau Basarab și Ciurel/Virtuții în București.”, au subliniat reprezentanții Pro Infrastructură.

Drum Expres Brăila – Galați

Constructor: SA & PE Construct, Spedition UMB Tehnostrade

Lungime: 10,77 km

Valoarea contract: 371,4 milioane de lei fără TVA

Durata: 10 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție

Garanție: 10 ani

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW