Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Cine sunt șefii TAROM, numiți prin concurs „pe bune”: Fostul ministru Anca Boagiu, un specialist în țiglă metalică și politicieni PSD-PNL

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 8 iulie 2024

Adunarea Generală a Acţionarilor TAROM a aprobat, la jumătatea lunii trecute, numirea în funcţia de administrator în Consiliul de Administraţie al companiei. Printre aceștia se numără fostul ministru PDL al transporturilor, Anca Boagiu, fostul director al TAROM, Mihăiță Ursu, specialist în țiglă metalică, respectiv alți politicieni din PSD și PNL.

Potrivit angajamentelor cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență, Ministerul Transporturilor ar trebui să numească noi administratori ai companiilor din subordine pe bază de concurs, în baza Ordonanței privind managementul corporativ.

Zis și făcut. Numai că, în loc de specialiști selectați „pe bune”, așa cum îi plăcea ministrului Sorin Grindeanu să repete, în conducerea companiilor au ajuns să fie numiți tot politicieni sau oameni din apropierea partidelor politice. Ultimul caz este cel al companiei TAROM, unde practic tot Consiliul de Administrație are coloratură politică.

Anca Boagiu – Fost ministru PDL al transporturilor în timpul guvernului Boc. A fost deputat de București timp de două mandate și ulterior senator. A condus PNL Sector 2, funcție din care a fost demisă în anul 2019.

Bârcă Iuliana Cristina – membră PNL. Este consilieră a secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu.

Săsărman Monica – membră PSD, în prezent secretar de stat în Ministerul Dezvoltării

Costin Iordache – fost director al TAROM, numit de Sorin Grindeanu. În trecut a lucrat la mai multe companii, printre care Telekom, Salt Mobile și Dante International (eMAG).

Alexandru Marcu – de profesie inginer, este în prezent este membru în Consiliul de Administrație al CNAIR. Presa a scris că, înainte de alegerile din 2020, a împrumutat PSD cu 100.000 de euro

Ursu Mihăiţă – fost director interimar al TAROM. Potrivit Economedia, el este de profesie inginer geodez și specialist în vânzări de țiglă metalică.

Daniel Idolu – fost director al Aeroportului din Timișoara. Este membru PSD Timiș, organizația ministrului Sorin Grindeanu, și totodată consilier județean ales pe lista aceluiași partid.

Aceștia mandat pe 4 ani, iar salariul este de 12.000 de lei brut/lunar.

CITEȘTE ȘI: Grevă spontană la TAROM. Comandant de aeronavă: „Se zboară la limita legalității” – EXCLUSIV

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW