Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Incendiu la Clinica de Pediatrie III din Cluj-Napoca: 22 de copii și 27 de adulți au fost evacuați

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 7 iunie 2024 Etichete: , ,

Vineri dimineață, pompierii clujeni au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie III din Cluj-Napoca. Flăcările nu s-au răspândit, însă 22 de copii și 27 de adulți, inclusiv părinți și personal medical, au fost evacuați, relatează news.ro.

”Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au fost alertaţi în urmă cu puţine momente cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la etajul doi al Clinicii de Pediatrie III. Mai exact, incendiul a afectat camera tehnică, fiind lichidat rapid”, a transmis, vineri, ISU Cluj.

Conform sursei menționate, preventiv, înainte de sosirea pompierilor, 22 de copii, împreună cu 21 de părinți și 6 membri ai personalului medical, s-au autoevacuat.

”Din fericire, niciuna dintre aceste persoane nu a necesitat îngrijiri medicale suplimentare. La misiune au fost alocate trei autospeciale cu apă şi spumă, autoscara, două echipaje SMURD de terapie intensivă mobilă, precum şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a mai transmis sursa citată.

Pompierii au raportat că incendiul s-a manifestat pe o suprafață de circa 4 metri pătrați, limitându-se la camera tehnică și fiind stins rapid.

Cel mai probabil, cauza incendiului a fost un scurtcircuit.

foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW