Avertismentul economistului șef al BNR: Cei care solicită creșteri de salarii, că tot e an electoral, își închipuie că la anul factura va fi achitată de alții?
„Cei care solicită acum facilități fiscale sau salarii mai mari, știind că este an electoral, nu se gândesc că ulterior va veni nota de plată pentru aceste majorări”, este avertismentul lansat de economistul șef al BNR, Valentin Lazea, joi, 16 mai, la Conferința anuală a Asociației Analiștilor Financiari Bancari din România.
Vineri, 17 mai, angajații Guvernului au intrat în grevă japoneză. De altfel, aceștia au ieșit în stradă de două ori în această săptămână. Ei sunt nemulțumiți de salariile lor și cer o majorare de 30%.
Sunt nemulțumiri și în rândul angajaților legislativului, dar și din Ministerului Fondurilor Europene. Și angajații muzeelor sunt nemulțumiți, care amenință că vor boicota „Noaptea muzeelor” dacă nu sunt auziți.
„Cei care solicită creșteri de salarii, că e an electoral, își închipuie că nu tot ei vor plăti anul viitor nota de plată? Speră ei că la anul nota de plată va fi achitată de alții? Asta e întrebarea mea. Deci, a cere acum nu știu ce măriri, când toată lumea știe foarte bine că la anul va veni nota de plată…Să adâncești acum dezechilibrele mi se pare o speranță deșartă că va veni altcineva să plătească și că tu vei scăpa de nota de plată”, a declarat economistul șef al BNR, Valentin Lazea, citat de HotNews.
Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca
Comentarii