TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne.
Menţiunea citată nu oferă alte detalii, notează Reuters.
Rusia a emis mandate de arestare pentru o serie de politicieni ucraineni şi din alte ţări europene de la începutul conflictului cu Ucraina, în februarie 2022.
În februarie, poliţia rusă i-a pus pe premierul Estoniei, Kaja Kallas, pe ministrul lituanian al culturii şi pe membrii fostului parlament leton pe o listă de persoane căutate pentru distrugerea unor monumente din epoca sovietică.
De asemenea, Rusia a emis un mandat de arestare pe numele procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) care anul trecut a pregătit un mandat de arestare pentru preşedintele Vladimir Putin, acuzat de crime de război.
Sursa foto: Președinția Ucrainei
Comentarii