Director din cadrul Complexului Energetic Oltenia, reținut pentru trafic de influență în formă continuată

Directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Cătălin-Liviu Stănculescu, a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii anticorupție, fiind acuzat de trafic de influență în formă continuată. Reținerea survine în urma unor percheziții efectuate de DNA în București și în trei județe, în legătură cu activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia.
Conform anchetei, în perioada iulie 2022 – martie 2023, Stănculescu ar fi primit 13.000 de euro de la administratorul unei firme, inducându-l în eroare că poate influența directoratul CEO pentru a accelera plata unor facturi emise de societatea omului de afaceri. DNA a instituit sechestru pe conturile bancare ale lui Stănculescu pentru a garanta confiscarea sumei de 13.000 euro.
Stănculescu a fost reținut pentru 24 de ore, iar Tribunalul București va decide asupra propunerii de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de procurorii DNA. În aceeași cauză, s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de administratorul unei societăți comerciale, suspectat de dare de mită.
Potrivit DNA, acesta ar fi promis unei persoane din conducerea unei companii de stat suma de 200.000 euro pentru atribuirea neconcurențială a unui contract în valoare de 1.000.000 euro către societatea sa, cu obiectul lucrărilor de demolare și gestionare a deșeurilor.
„Cu aceeași ocazie, inculpatul i-ar fi indicat martorului și modalitatea prin care urma să intre în posesia contractului, respectiv: trucarea procedurii de achiziție prin inserarea în caietul de sarcini a unor cerințe preferențiale, care să avantajeze societatea inculpatului cu care acesta intenționa să se înscrie în procedură și transmiterea de către inculpat a altor oferte cu un preț mai mari față de cel al societății cu care intenționa să câștige procedura”, arată procurorii anticorupție.
Ancheta continuă să vizeze și alte două persoane fizice în legătură cu presupuse infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, adaugă DNA.



