Luminiţa Odobescu: Suntem profund îngrijoraţi privind situaţia de securitate în Orientul Mijlociu
Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, afirmă că autorităţile române monitorizează situaţia din Orientul Mijlociu şi se află în legătură cu ambasadele ţării noastre în regiune. ”Suntem profund îngrijoraţi privind situaţia de securitate în Orientul Mijlociu”, arată ea.
“Suntem profund îngrijoraţi privind situaţia de securitate în Orientul Mijlociu. România condamnă ferm atacul Iranului asupra Israelului şi face apel la evitarea escaladării pe mai departe”, a afirmat Luminiţa Odobescu, duminică, într-o postate pe reţeaua X.
Ea a adăugat că monitorizează cu atenţie situaţia şi este în legătură cu ambasadele României din regiune.
Iranul a lansat zeci de drone către Israel, a anunţat sâmbătă seara armata israeliană, un atac fără precedent dublat şi de lansări de rachete balistice.
Comentarii