Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Fraudă cu banii europeni pentru apicultori. 21 de persoane, trimise în judecată de DNA

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 11 aprilie 2024

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au finalizat cercetările și au trimis în judecată 21 de persoane într-un dosar penal privind deturnarea a aproape 500.000 de lei, bani europeni destinați apicultorilor. 

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2020, unul dintre cei implicați ar fi favorizat pentru ceilalți 20 obținerea în mod fraudulos oferit sprijinului financiar oferit prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

În schimbul serviciilor sale, acesta ar fi primit de la beneficiarii programului diverse sume de bani ce ar fi fost achitate acestuia după obţinea finanţării.

De asemenea, arată DNA, în momentul efectuării controalelor de către lucrătorii APIA., inculpatul ar fi pus la dispoziţia persoanelor respective proprii stupi cu albine, pe care i-ar fi inscripţionat cu numerele stupinelor beneficiarilor pentru a crea aparenţa că acestea ar fi fost achiziţionate în mod real.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vâlcea, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Procurorii precizează că, anterior, au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu cinci inculpaţi.

Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW