Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

50 de soldați ucraineni vor fi instruiți în România. Iohannis a informat Parlamentul

By Ana Teșcan , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 18 martie 2024 Etichete:

Președintele Klaus Iohannis a informat luni, 18 martie, Parlamentul, că a aprobat instruirea unui număr de aproximativ 50 de militari ucrainieni. Totodată, conducerea Parlamentului a fost informată de preşedintele Klaus Iohannis că a aprobat tranzitarea prin România a echipamentelor donate de către Finlanda Ucrainei.

Informarea şefului statului a fost transmisă comisiilor de apărare şi va intra la vot pe ordinea de zi a următorului plen comun.

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au analizat, în ședința din 6 iulie 2023, implicarea României în crearea în unei facilităţi de instruire a piloţilor pentru operarea avioanelor F-16, inclusiv din Ucraina.

Piloții români au început în ianuarie pregătirea în cadrul Centrului European de Instruire F-16 de la Fetești, a anunțat ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, joi, 18 ianuarie.

Conform ministrului de resort, primul zbor a avut loc la începutul lunii cu o aeronavă F-16 pusă la dispoziție de Forțele Aeriene Regale ale Țărilor de Jos, împreună cu un instructor aparținând companiei Lockheed Martin.

Centrul European de Instruire pentru avioanele F-16 este un centru de instruire pentru piloții de avioane F-16 din statele NATO și Ucraina, care a fost inaugurat la Baza Aeriană de la Fetești, România, pe 13 noiembrie 2023. Acesta este primul centru de instruire european pentru avioanele F-16 și va fi folosit pentru a pregăti piloții de F-16 din statele NATO și Ucraina, precum și pentru a oferi calificări suplimentare pentru piloții care operează deja avioane F-16 în România.

F-16 Fighting Falcon este un avion de luptă multirol proiectat inițial de General Dynamics și îmbunătățit de Lockheed Martin pentru Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii. Acesta a fost conceput inițial ca avion de vânătoare cu greutate redusă.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW