Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Braşov: Incendiu violent la o fermă din localitatea Crizbav. A ars parţial o hală în care erau depozitate paie. Nu au fost înregistrate victime

By news.ro , in Stirile zilei , at 16 martie 2024 Etichete: , ,

Un incendiu violent a cuprins sâmbătă, o hală care aparţine unei ferme de curcani, în localitatea Crizbav din judeţul Braşov. Focul a cuprins o construcţie în care erau depozitate paie şi s-a extins pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi. Incendiul a fost lichidat înainte de a se extinde la construcţiile învecinate, în urma evenimentului nefiind raportate victime.

Incendiul a fost anunţat sâmbătă, în jurul orei 14.00, focul izbucnind într-o hală de depozitare paie din localitatea Crizbav.
„La faţa locului au fost mobilizate 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară mecanică, o autocisternă, o autospecială transport roboţi. De asemenea, în sprijin s-a deplasat şi un buldoexcavator. La sosirea echipajelor operative la faţa locului, hala ardea generalizat, pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi”, informează oficialii ISU Braşov.
Hala aparţine unei ferme de curcani. Incendiul a fost lichidat înainte ca flăcările să se extindă la construcţiile învecinate. În urma evenimentului nu au fost raportate victime. Cauza incendiului urmează a fi stabilită.
foto: news.ro

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW