Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Traian Băsescu, despre un candidat comun PSD – PNL la prezidenţiale: Ar însemna desfiinţarea unui partid

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 6 martie 2024

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că un candidat comun PSD-PNL la alegerile prezidenţiale ar înseamna desfiinţarea unuia dintre cele două partide. El a afirmat că nu ai cum să negociezi până şi preşedintele şi că e dezonorant pentru cele două partide să ajungă la un asemenea troc.

Traian Băsescu a fost întrebat marţi, la Digi 24, dacă el crede în varianta unui candidat comun pentru Palatul Cotroceni PSD – PNL.

„Ar înseamna desfiinţarea unui partid. Să vedem care din ei doi preferă să se desfiinţeze. Discutăm de PNL, care este cel mai mare partid, să spunem din dreapta – care dreapta la PNL şi PSD care e cel mai mare partid de stânga. Dacă unul din ei nu va avea candidat, poate să meargă la Autoritatea Electorală Permanentă să scrie în registru acolo, desfiinţat”, a declarat Traian Băsescu.

El susţine că funcţia de preşedinte nu se poate negocia.

„Nu se poate, n-ai cum să negociezi până şi preşedintele.  În primul rând, e dezonorant  pentru cele două mari partide să ajungă la un asemenea troc, hai să negociem un preşedinte. Atunci de ce Dumnezeu mai mergem noi la vot?”, a mai declarat Traian Băsescu.

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW