Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


ÎPS Teodosie, sancționat cu mustrare scrisă pentru nesupunere. Ce se va întâmpla cu Vasile Bănescu

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 29 februarie 2024 Etichete: , , , ,

Patriarhia Română a anunțat public câteva dintre deciziile luate în cadrul Sfântului Sinod. Astfel, s-a stabilit că Vasile Bănescu nu va mai emite comunicate de presă în numele Patriarhiei, această atribuție fiind transferată la Cancelaria Sfântului Sinod. Patriarhia a subliniat că nu este de acord cu „punctele de vedere” exprimate de Vasile Bănescu, specificând că acestea nu reprezintă comunicatele oficiale ale instituției.

Joi, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române s-a adunat într-o şedinţă, iar unul dintre subiectele abordate a fost „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii în viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică” comise de arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.

Hotărârea Sfântului Sinod

Printr-un comunicat, Biserica Ortodoxă Română a transmis clarificările referitoare la decizia Sfântului Sinod cu privire la „unele încercări recente de încălcare a ordinii statutare a Bisericii și de tulburare a păcii din viața Bisericii și societății”.

ntrucât în presă au apărut diferite informații eronate și speculații cu privire la hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la unele încercări recente de încălcare a ordinii statutare a Bisericii și de tulburare a păcii din viața Bisericii și societății, precizăm că Sfântul Sinod a hotărât următoarele:

  • „ia act, cu mâhnire, de atitudinea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, prin care o dezbatere pur eclezială a fost expusă publicului în sensul expres de a fi folosit prin acțiuni de răzvrătire și de presiune publică asupra Sfântului Sinod”;
  • „aprobă ca, potrivit art. 5C lit. a din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, să fie sancționat cu dojană sinodală scrisă (avertisment sinodal scris) pentru încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății, prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică”;
  • „aprobă ca, în cazul în care Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va recidiva implicându-se iarăși în acte și acțiuni de încălcare a ordinii statutare a Bisericii și de tulburare a păcii din viața Bisericii și a societății, indiferent de motivele invocate pentru aceasta, să fie trimis în judecata Consistoriului Arhieresc Prim”;
  • „a reamintit faptul că, pentru susținerea unor proiecte sau deziderate ale unei eparhii și/sau ale unui ierarh, este interzisă folosirea manifestațiilor publice, care să îndemne la răzvrătire, la nerespectarea ordinii canonice și statutare a Bisericii, ori să creeze presiune publică asupra autorității bisericești sau să genereze tulburare în Biserică și societate”;
  • „a luat act că, întrucât opiniile personale ale dlui. Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial al Patriarhiei Române, începând cu data de 1 martie 2024, comunicatele de presă ale Patriarhiei Române vor fi emise de Cancelaria Sfântului Sinod, până la reorganizarea Biroului de Presă al Patriarhiei Române”.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a fost absent la ședința din 28 februarie 2024 a Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, care era condusă de Patriarhul Daniel. O zi mai târziu, pe 29 februarie, era cunoscut faptul că urma să aibă loc ședința Sfântului Sinod, unde se preconiza discutarea activității lui ÎPS Teodosie din ultimele luni.

Conflict între ÎPS Teodosie și Vasile Bănescu

Recent, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au ripostat cu un set de întrebări adresate purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Acesta a reacționat pe pagina sa de Facebook la ordinul emis de arhiepiscopul Teodosie, prin care acesta a instituit trei zile de post și rugăciune în perioada 26-28 februarie 2024, invocând „râvna și solicitarea insistentă a credincioșilor” pentru a se organiza un astfel de interval dedicat rugăciunii și postului în vederea îndeplinirii dorinței poporului de pace, ordine și descoperire a adevărului.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a postat sâmbătă, 24 februarie 2024, un mesaj în care vorbește despre „încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața acesteia și a societății, prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică”.

„<Acest neam de demoni nu iese (din unii) decât cu rugăciune şi post>. Evanghelia după Matei, cap. 17 Post și rugăciune. Dar nu doar trei zile și nu în prima săptămână a perioadei Triodului. Demonul trufiei, al iubirii de stăpânire și al grăirii mincinoase în deșert este cumplit. El se poate manifesta inclusiv prin încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața acesteia și a societății, prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică. Postul și rugăciunea sunt arme redutabile și foarte eficace împotriva demonilor care ne chinuie. Cu minima condiție de a le folosi exclusiv în registrul corect al armelor și munițiilor pocăinței, nu în cel greșit al asaltului asupra rațiunii, adevărului și bunului-simț”, a scris Bănescu.

Arhiepiscopia Tomisului a reacționat la rândul ei cu un comunicat intitulat „Întrebări pentru domnul Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române”. În comunicat se evidențiază, printre altele, „atacurile constante asupra persoanei ierarhului de la Tomis”.

„ÎNTREBĂRI PENTRU DOMNUL VASILE BĂNESCU, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PATRIARHIEI ROMÂNE

În legătură cu afirmațiile/meditațiile/exegezele domnului Vasile Bănescu, exprimate public și preluate cu nesaț de către un anumit curent din mass-media, Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului, prin purtătorul de cuvânt, Pr. Mircea Cristian Pricop, îi adresează public domnului teolog, scriitor și purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, în interesul credincioșilor ortodocși din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, următoarele întrebări:

1. Luând ca referință doar două versiuni în limba română contemporană ale Sfintei Scripturi (Biblia sau Sfânta Scriptură tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Ed.IBMBOR, București, 2015, p. 1119: „Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post”; Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată și tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed.IBMBOR, București, 2014, p. 1481: „Căci soiul acesta de demoni nu iese decât numai prin rugăciune și prin post”) din ce ediție a Bibliei, aprobată sau nu de Sfântul Sinod, a utilizat domnia sa citatul: „Acest neam de demoni nu iese (din unii) decât cu rugăciune și post” (Matei 17, 21)?

2. Având în vedere că, în repetate rânduri (dacă e nevoie, prezentăm dovezile), domnul Vasile Bănescu ne-a asigurat că luările de poziție ale domniei sale sunt exclusiv în interesul Patriarhiei Române și cu știința și binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh, îl rugăm să prezinte public binecuvântarea Preafericirii Sale sau aprobarea Sfântului Sinod în formă scrisă, pentru introducerea într-un text biblic de importanță covârșitoare pentru Ortodoxie, cu valoare de normă supremă, a parantezei „(din unii)” și a excluderii expresiei „numai cu”. Mai crede domnul purtător de cuvânt că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (II Timotei 3, 16) sau consideră că și acest text ar trebui și el modificat sau completat?

3. Din ce motiv purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a simțit nevoia de a modifica sau de a completa cuvântul lipsit de echivoc al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Care, cel puțin pentru noi, ortodocșii de rând („bigoții” nefericiți ai unei ere a „rațiunii, bunului simț și a luminilor”), a fost, este și va fi Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat (Filipeni 2, 6)?

4. Întrucât nu ne putem da seama ce fel de autoritate sau libertate a exercitat sau măcar ce a gândit domnul Vasile Bănescu când a procedat la completarea și modificarea unui text biblic, îi adresăm și întrebarea: Considerați că relativizarea, din condei, a unui principiu biblic fundamental aduce un beneficiu învățăturii ortodoxe, al cărei unică păstrătoare și exegetă este Biserica una, apostolească și sobornicească? Dacă da, care este acest beneficiu? Dacă nu, de ce vă substituiți soborului Bisericii?

5.Dincolo de permanenta atacare a persoanei ierarhului de la Tomis, chiar și de hârjoana neologismelor și a termenilor bombastici prin intermediul căreia domnul Bănescu încearcă, după propriile puteri, să ne transmită ceva iar noi încercăm, mereu la punctul 5 al comunicatelor noastre, să îl determinăm „să coboare printre muritorii de rând”, îl întrebăm pe domnul purtător de cuvânt al Patriarhiei: Apreciați că un purtător de cuvânt al unei instituții (bisericești sau nu) trebuie să aibă Curriculum vitae publicat pe un site instituțional sau academic de largă acoperire?

Aveți un Curriculum vitae disponibil? Aveți bunăvoința să îl oferiți publicului prin intermediul unui astfel de mijloc de transparență?

Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului”.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW