Premierul Marcel Ciolacu susține că altă alianță în afară de PSD-PNL nu se poate creiona
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferințe din județul Harghita, că în 2025, după alegerile de anul acesta, nu se va putea creiona altă alianță de guvernare în afară de PSD-PNL.
Ciolacu a subliniat importanța stabilității politice pentru România în prezent, și a transmis că direcția corectă pentru țară este o colaborare continuă între PSD și PNL.
„Cum ar fi arătat România în acest moment fără să existe o stabilitate politică? Da, sunt unul dintre aceia care consideră că în acest moment arătăm românilor calea corectă, aceea de stabilitate politică. Uitaţi-vă la tot eşichierul politic şi veţi vedea că altă coaliţie, alianţă din 2025 nu se poate creiona decât în jurul Partidului Social Democrat şi al Partidului Naţional Liberal, adversarii tradiţionali ai Partidului Social Democrat, cum şi noi suntem adversarii tradiţionali ai Partidului Naţional Liberal. Acestea sunt vremurile! Trebuie să ne adaptăm vremurilor prin care trecem, nu pentru interesul nostru propriu, nu pentru interesul nostru de partid, pentru interesul românilor şi al României”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.
„Nu poţi guverna în scandal, în haos. Nu poţi guverna de pe Facebook făcând live-uri prin Parlament sau pe stradă sau în Guvern. Aceste lucruri sunt trecătoare”, a mai transmis el, făcând aluzie la scandalurile din ultima perioada din Parlament.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii