Ajutorul acordat de UE Ucrainei a depăşit Planul Marshall, estimează BERD/ Liderii UE, îndemnați să găsească un echilibru
Ajutorul acordat Ucrainei de către Uniunea Europeană (UE) a depăşit Planul Marshall de reconstrucţie a Europei după al Doilea Război Mondial, anunţă directoarea Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) Odile Renaud-Basso, relatează site-ul american Politico.
Odile Renaud-Basso cataloghează acest ajutor, într-un interviu acordat site-ului, drept ”uriaş”.
”Ajutorul financiar al UE este mult mai important în termeni reali decât orice Plan Marshall de după al Doilea Război Mondial ca procent din PIB”, precizează ea.
Odile Renaud-Basso se referă la un important plan de investiţii al fostului secretar de Stat american George Marshall.
Acest plan a fost implementat la sfârşitul anilor ’40 în vederea reconstrucţiei a 16 ţări, în principal în Europa Occidentală.
Aceste investiţii economice au condus la o redresare a Europei după ravagiile celui de-al Doilea Război Mondial.
Directoarea franţuzoiacă se întreabă care este repercusiunea susţinerii Ucrainei asupra populaţiilor statelor membre UE.
”Raportat la marja reală de care dispun liderii UE în bugetul lor pentru a finanţa măsuri suplimentare în favoarea populaţiilor lor, acesta nu este un compromis uşor”, subliniază ea.
Liderii europeni este necesar ”să găsească un echilibru”, în opinia sa, între susţinerea Ucrainei şi finanţarea ”priorităţilor lor naţionale”.
BERD cunoaşte bine problematica recostrucţiilor, în măsura în care a fost înfiinţată în 1991, la iniţiativa lui François Mitterrand, pentru a susţine reconstrucţia fostelor ţări comuniste.
În prezent, banca acoperă 72 de ţări, inclusiv Ucraina, căreia i-a deblocat împrumuturi de peste trei miliarde de euro de la începutul războiului în 2022.
Între altele, BERD ajută Ucraina să cumpere gaze naturale şi să producă electricitate atunci când centralele ucrainene sunt scoase din funţciune de bombardamente ruseşti.
”Ne vom creşte investiţiile în Ucraina”, anunţă joi Odile Renaud-Basso, în cotidianul belgian L’Écho.
UE şi Statele Unite rămân principalii susţinători financiari ai Ucrainei.
La 1 februarie, Cei 27 au ajuns la un acord asupra acordării Ucrainei unui ajutor în valoare de 50 de miliarde de euro, pe o perioadă de patru ani, în pofida opoziţiei premierului ungar Vikor Orban.
foto: Consilul JAI – Uniunea Europeana
Comentarii