SURSE: Un antrenor de înot de la CS Dinamo a fost reținut pentru că ar fi violat o fetiță de 7 ani
Un instructor de înot de la Clubul Sportiv Dinamo, situat în Capitală, a fost reținut de către polițiștii din București sub acuzația de agresiune sexuală asupra unei fetițe de 7 ani, conform informațiilor oferite de surse din justiție.
Antrenorul de înot, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, el fiind suspectat că ar fi violat-o pe fetița de 7 ani.
„Astăzi, 14 februarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 6 Poliție, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au reținut un tânăr, în vârstă de 20 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.
În fapt, la data de 13 februarie 2024, în jurul orei 20.30, Secția 6 Poliție a fost sesizată, de către o femeie, cu privire la faptul că, în aceeași zi, fiica sa, minoră, în vârstă de 7 ani, ar fi fost victima unei infracțiuni de viol, bănuit de comiterea faptei fiind instructorul de înot.
Evenimentul ar fi avut loc în incinta unui bazin de înot din cadrul unui club, situat în Sectorul 2.
În urma activităților procedurale efectuate în cauză, a fost identificat și depistat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, angajat ca instructor în baza unui contract de activitate sportivă în cadrul clubului respectiv. Din cercetări, s-a stabilit că la momentul comiterii faptei, acesta se afla în timpul programului de lucru.
Cel în cauză a fost condus la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților, cu propunere legală.”, potrivit comunicatului transmis de autorități.
Reacția CS Dinamo
Clubul Sportiv Dinamo a anulat contractul cu instructorul de înot acuzat de abuzarea unei fetițe de 8 ani, conform unei declarații trimise redacției Gândul. De asemenea, clubul a furnizat Poliției înregistrările video de pe camerele de supraveghere amplasate în apropierea piscinei.
„Cu privire la situația de la Secția de Natație a Clubului Sportiv Dinamo, dorim să subliniem angajamentul nostru ferm în abordarea și soluționarea promptă și transparentă a acestui caz.
Conducerea clubului colaborează și va colabora cu anchetatorii pentru soluționarea cu celeritate a acestui caz, fiind puse la dispoziție, în seara datei de 13.02.2024, imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din zona bazinului de înot.
Repudiem cu fermitate și condamnăm orice formă de comportament inadecvat, similar cu acela atribuit fostului nostru angajat. În momentul în care am fost informați despre acuzațiile aduse, am inițiat imediat o serie de acțiuni concrete:
1. Rezilierea Contractului: Am încetat orice formă de colaborare cu persoana în cauză, interzicându-i astfel orice posibilitate de a interacționa cu minorii din cadrul clubului nostru, fie că aceștia sunt sportivi de performanță sau amatori.
2. Certificat de Integritate Comportamentală: Vom solicita întregului personal prezentarea unui certificat care atestă integritatea comportamentală, asigurându-ne astfel de aderarea la cele mai înalte standarde etice.
3. Educație și Prevenire: Vom organiza sesiuni de formare pentru sportivii noștri, concentrându-ne pe deontologia, etica și conduita profesională adecvată în relația cu minorii și persoanele vulnerabile, precum și cu familiile acestora.
4. Analize și Diagnoze Organizaționale: Prin Compartimentul nostru de Analiză Psihologică, vom demara o evaluare aprofundată a Academiei de Înot și vom extinde aceste analize la toate disciplinele sportive din cadrul clubului.
Suntem dedicați asigurării unui mediu sigur și propice pentru toți sportivii noștri, indiferent dacă practică sportul la nivel amator sau profesionist. Măsurile luate reflectă angajamentul nostru către binele și protecția comunității noastre sportive.
De asemenea, dorim să reiterăm că, încă de la deschiderea secției de înot, am oferit părinților posibilitatea de a asista la antrenamente, promovând astfel o cultură de transparență și siguranță. Încurajăm continuarea acestei practici, reafirmând deschiderea noastră către orice sugestii sau preocupări din partea părinților și a sportivilor.
Clubul Sportiv Dinamo este ferm angajat în lupta împotriva oricăror forme de abuz și va continua să colaboreze cu toate părțile interesate pentru a menține un mediu sigur și sănătos pentru practicarea sporturilor”, este mesajul transmis de CS Dinamo.
foto: Inquam Photos / George Călin



