Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Negocierile între PNL și PSD pentru comasarea alegerilor s-au încheiat fără succes / Alina Gorghiu: Este inacceptabil ca PNL să cedeze candidatura pentru președinție

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 13 februarie 2024

Coaliția PSD PNL nu a reușit să ajungă la un acord asupra calendarului alegerilor în negocierile de luni seară. Potrivit Digi24, Ciucă și Ciolacu cer ca cele două partide să aibă un candidat unic la prezidențiale, fiecare dorindu-se a fi acesta.

Discuțiile s-au dus în jurul scenariului formării unei alianțe electorale PNL – PSD înregistrate la tribunal, cu siglă proprie și candidați comuni la toate alegerile, europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale, notează sursa citată.

Liderii PSD au dorit să se stabilească de acum tot calendarul pentru alegeri și să se anunțe liste comune și candidați comuni PNL-PSD pentru toate rândurile de alegeri, lucru considerat inacceptabil de către liberali. PNL a cerut să se anunțe un eventual candidat comun după alegerile locale, până atunci fiecare fiecare partid susținându-și președintele.

Doar că cei de la PNL au venit cu condiții pe care liderii PSD le-au refuzat. Nicolae Ciucă a spus, chiar înaintea ședinței de negocieri desfășurată la Palatul Victoria, că el trebuie să fie obligatoriu candidatul la prezidențiale, pentru că PNL nu poate să renunțe la acest lucru. În schimbul sprijinului PSD, liberalii ar fi fost dispuși să ofere funcția de prim-ministru, care după alegeri ar fi urmat să revină PSD, funcția de Primar al Bucureștiului, funcția de Comisar European care va reveni României, și șefia uneia dintre camerele Parlamentului.

Liderii PSD susțin însă că au deja aceste funcții, inclusiv pe cea de primar General, pentru că Gabriela Firea este prima plasată în sondajele de opinie, la mare distanță de candidatul PNL, Sebastian Burduja, iar funcția de Comisar European este ocupată la propunerea premierului, adică a lui Marcel Ciolacu.

Gorghiu: Este inacceptabil ca PNL să cedeze candidatura pentru președinție

Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a declarat într-un interviu la Digi24 că PNL a hotărât încă din anul trecut să participe cu liste separate la toate tipurile de alegeri, refuzând sprijinul pentru Marcel Ciolacu la prezidențiale într-o candidatură comună.

„Este inacceptabil ca PNL să cedeze candidatura pentru președinție. În poziția de președinte al PNL, acum se află Nicolae Ciucă și are prima opțiune în candidatura la alegerile prezidențiale”, a declarat Gorghiu.

Ministra Justiției și-a exprimat regretul că negocierile pentru comasarea alegerilor nu au ajuns la o concluzie și a menționat că, în cadrul PNL, nu au fost discutate liste comune.

„Decizia noastră de la finalul anului trecut a fost limpede – liste separate în toate alegerile. Mergem să ne încercăm forțele, să ne respectăm electoratul PNL. Opțiunea mea, clar este asta. Îmi doresc ca PNL să candideze și la europarlamentare, și la locale, și la prezidențiale cu candidați liberali”, a mai spus Alina Gorghiu.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW