CNAIR dă asigurări că siguranța circulației nu este pusă în pericol pe podul de la Brăila
Siguranța celor care circulă pe pod nu este pusă în pericol absolut deloc, au transmis marți, 7 februarie, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Problemele se țin lanț pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, inaugurat cu surle și trâmbițe în luna iulie a acestui an, în prezența președintelui Klaus Iohannis, în ciuda faptului că nu avea recepția făcută.
După ce la scurt timp după inaugurare asfaltul s-a stricat, iar apoi mai multe șuruburi în care erau prinse parapetele de protecție s-au descoperit ca fiind slăbite, noi defecte de execuție au fost descoperite. Potrivit publicației Monitorul de Galați, în structura de rezistenţă subacvatică a podului, la 12 metri adâncime, au fost descoperite infiltraţii de apă.
CNAIR: O mare parte dintre aceste infiltrații au fost stopate
Problema este cunoscută de către CNAIR, care însă o pasează spre rezolvarea constructorului, asocierea WeBuild-IHI.
„Siguranța celor care circulă pe pod nu este pusă în pericol absolut deloc. Contractul nu este finalizat, iar recepția lucrărilor se va face doar după îndeplinirea tuturor standardelor de calitate stipulate în contract În urma inspecțiilor în șantier, Inginerul și reprezentanții CNAIR au identificat infiltrații la blocurile de ancoraj dinspre localitățile Brăila și Jijila. Astfel, pentru monitorizarea infiltrațiilor și închiderii Rapoartelor de Neconformitate, CNAIR a realizat o „Expertiză Tehnică a lucrărilor executate de Antreprenor în șantier”, iar o primă măsură a vizat următoarele: monitorizarea situației podului din momentul constatării infiltrațiilor, iar după punerea în funcțiune cu încă 6 luni. O mare parte dintre aceste infiltrații au fost stopate, iar ca urmare a punctelor de vedere transmise de Expertul Tehnic după punerea în funcțiune a Podului, acesta a prelungit perioada de monitorizare până la data de 31.03.2024, urmând să se stabilească după această dată o soluție finală de închidere a infiltrațiilor”, au transmis reprezentanții CNAIR.
Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila
Podul suspendat are lungimea de 1.974 metri, o deschidere centrală de 1.120 metri și două deschideri laterale de 489 si 364 metri. Gabaritul pe verticală al podului va fi de 38 metri de la nivelul de inundații maxim, îndeplinind astfel criteriile de navigație pe Dunăre. Podul va asigura legătura rutieră între Brăila și Tulcea.
Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal şi tiranţi verticali de legatură între tablier şi cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren şi sunt localizate în afara digurilor Dunării.
Laţimea totală a podului suspendat de la Brăila va fi de 31,7 metri. Calea pe pod va avea 22 metri şi va fi alcatuită din patru benzi de circulaţie de câte 3,5 metri laţime fiecare, patru benzi de încadrare de câte 0,5 metri laţime, două acostamente de 1,5 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având laţimi de câte 2,8 m fiecare.
Date contract:
Constructor: Asocierea Astaldi – IHI Infrastructure System
Valoarea contractului: 2,375 miliarde de lei fără TVA
Sursa de finanțare: Fonduri europene (POIM) și cofinanțare cu bugetul de stat
Durata: 12 luni proiectare și 36 de luni execuție
Garanție: 10 ani
Data emiterii ordinului pentru proiectare: 2 martie 2018
Data emiterii ordinului pentru execuție: 21 decembrie 2018.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii