Mai mulți migranți au fost prinși la vama Nădlac II încercând să părăseacă ilegal România
Mai mulți migranți au fost descoperiți de polițiștii de frontieră în Nădlac II, Arad, noaptea trecută, în timp ce încercau să părăsească ilegal România. Aceștia provin din şase ţări din Asia, fiind ascunși în două tir-uri, unul dintre acestea cu un locaş special amenajat, cu un perete dublu, pentru a ascunde transfugii.
Conform unui comunicat de presă, din 27 ianuarie, al Poliţiei de Frontieră „în ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetăţeni, un român şi un turc, aflaţi la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în România şi Turcia. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, confecţii metalice şi piese auto pentru societăţi comerciale din Germania şi Franţa”.
Potrivit News.ro, în urma controlului amănunţit al mijloacelor de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în semiremorcă, printre bunurile transportate, respectiv într-un locaş special amenajat în partea din faţă a semiremorcii cu perete dublu, în total, 47 cetăţeni străini.
Polițiștii de frontieră au identificat că sunt cetățeni provenind din Bangladesh, Siria, Pakistan, Sri Lanka, Irak și Afganistan. Unii dintre aceștia intraseră legal în țară, în timp ce alții se aflau în proces de solicitare a azilului în România.
Autoritățile au început cercetări pentru infracţiuni de trafic de migranţi pentru şoferi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru migranţi.
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan
Comentarii