Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Mesajul premierului Marcel Ciolacu cu prilejul sărbătoririi a 165 de ani de la Mica Unire

By Preda Maria , in Politic Stirile zilei , at 24 ianuarie 2024 Etichete: , ,

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj miercuri, 24 ianuarie, pe pagina sa de Facebook, cu prilejul sărbătoririi a 165 de ani de la Mica Unire. Președintele PSD a transmis că România intră într-o nouă etapă a modernizării sale, prin construirea Autostrăzii Moldovei. Mai mult, acesta a punctat că economia țării se va dezvolta întocmai prin prisma „unirii economice efective” a Moldovei cu restul țării, cât și prin accesarea fondurilor din PNRR. Acesta a declarat că guvernanții sunt determinați de a menține prețurile plafonate la energie și alimente, și a conturat provocările anului 2024 – cele patru rânduri de alegeri, menționând că responsabilitatea sa principală este să nu pună în pericol alegerile. 

Dragi români, în urmă cu 165 de ani, pe 24 ianuarie, românii şi-au unit eforturile şi au pus bazele României ca stat naţional, unitar şi democratic. Şi atunci, mulţi s-au opus. Şi din afara ţării, dar şi din interior. Pentru interesele lor, ar fi fost mai bine ca românii să nu fie uniţi. Astăzi, la 165 de ani de atunci, România a intrat într-o nouă etapă a modernizării sale. O etapă care îi va permite să se dezvolte şi să crească la adevăratul său potenţial! În primul rând, Unirea – pe care marele Cuza a dorit-o  – devine realitate prin Autostrada Moldovei. Unirea economică efectivă a Moldovei cu restul ţării va conduce, în sfârşit, la dezvoltarea rapidă a zonei, prin creşterea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă, mai bine plătite”, a transmis Marcel Ciolacu.

Reforme ireversibile și în 2024

Președintele PSD a mai declarat astăzi că reformele începute de Guvernul său anul trecut au pus România într-o poziție favorabilă pentru a accesa integral fondurile din PNRR.

Cerințele legitime ale agricultorilor și transportatorilor reprezintă prioritatea momentului. „Sunt un om al dialogului”, a subliniat premierul, adăugând că doar prin colaborare vor găsi soluții rapide și aplicabile pentru a îmbunătăți situația țării.

„Reformele ireversibile, pe care acest Guvern le-a început anul trecut, permit României accesarea tuturor banilor din PNRR. Ne permit, astfel, trecerea la o nouă etapă de dezvoltare economică şi socială.

Există încă multe inegalităţi sociale care trebuie corectate. Prioritatea momentului este rezolvarea cerinţelor îndreptăţite ale agricultorilor şi transportatorilor. Iar rolul meu este să port un dialog cu toate categoriile sociale care reclamă neajunsuri şi inechităţi! Fiindcă sunt un om al dialogului! Şi doar împreună am găsit şi vom găsi soluţii pe care le putem aplica rapid”, a mai transmis prim-ministrul Marcel Ciolacu.

2024, an electoral

Premierul a recunoscut existența unor probleme nerezolvate și a subliniat necesitatea continuării măsurilor de protejare a nivelului de trai al cetățenilor – prețurile plafonate la alimente și energie.

Cu un an electoral complex în față, cu 4 rânduri de alegeri, prim-ministrul a asigurat că responsabilitatea sa este să nu pună în pericol dezvoltarea țării, indiferent de costurile electorale.

Dragi români, ştiu că mai sunt multe probleme de rezolvat. Ştiu că măsurile luate de acest guvern pentru protejarea nivelului de trai al populaţiei trebuie continuate. De aceea, vrem să menţinem preţuri plafonate la alimentele de bază aşa cum sunt la facturile de energie şi gaze ale românilor.  2024 este un an extrem de dificil, cu patru rânduri de alegeri. Însă, ca prim-ministru, responsabilitatea mea este de a nu pune în pericol dezvoltarea ţării. Indiferent de costurile electorale! În acelaşi timp, sunt convins că, prin dialog, vom găsi rezolvări la tot ce nu merge bine. Pentru că şi eu, ca şi dumneavoastră, îmi doresc ca România să crească şi să se dezvolte. Doar uniţi putem construi o Românie echitabilă! Şi sunt sigur că, doar aşa, vom depăşi toate provocările acestui an! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a conchis șeful Executivului.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW