Incendiul de la Ferma Dacilor – Primarul comunei Gura Vadului, fostul primar şi o funcţionară de la urbanism, audiaţi / Funcţionara a fost reţinută
Primarul comunei Gura Vadului, Marius Nicolae Sora, fostul primar al localităţii şi o funcţionară de la urbanism din cadrul Primăriei Gura Vadului sunt audiaţi, miercuri, in dosarul deschis în urma incendiului de la complexul turistic ferma Dacilor din Tohani, în urma căruia opt oameni au murit carbonizaţi.
UPDATE – Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au emis, miercuri după amiază, ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele funcţionarei din Primăria Gura Vadului care s-a ocupat de documentele aferente construcţiilor din complexul Ferma Dacilor.
Ea fusese ridicată şi dusă la audieri în baza unor mandate, alături de primarul comunei Marius Nicolae Sora şi de fostul primar Constantin Lungu.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că funcţionara este acuzată de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos.
ŞTIREA INIŢIALĂ – Primarul din Gura Vadului, Marius Sora, fostul edil al localităţii Constantin Lungu şi angajata din primărie care se ocupă cu probleme de urbanism au fost ridicaţi, miercuri, pe bază de mandat şi au fost duşi la audieri în ancheta în care procurorii cercetează cauzele şi împrejurările în care a avut loc incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor, au declarat pentru News.ro surse judiciare.
Miercuri, cei trei sunt audiaţi în dosarul care vizează, printre altele, infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals. Procurorii au extins urmărirea penală pentru aceste infracţiuni în utlima zi a anului trecut, iar în primele zile ale anului cei trei au mai fost chemaţi la audieri.
Aceştia sunt acuzaţi că, în condiţiile în care construcţiile din componenţa Fermei Dacilor au fost ridicate în perioada anilor 2013-2014, fără autorizaţie de construcţie, în anul 2020 au emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, ”atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului”.
Opt persoane şi-au pierdut viaţa în urma incendiului produs în 26 decembrie la Ferma Dacilor, din localitatea Tohani, comuna gura Vadului. Patronul de facto al pensiunii, Cornel Dinicu, se află în arest preventiv.
Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda
Comentarii