Alți trei angajați de la Spitalul Județean Botoșani, plasați sub control judiciar în ancheta DNA privind fraudarea concursurilor de angajare
Două asistente și un angajat de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani au fost plasați sub control judiciar de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-o anchetă ce vizează fraudarea unor concursuri de angajare în cadrul spitalului în care Alexandra Ivanov, o femeie însărcinată, în vârstă de 26 ani și mamă a trei copii, a murit în urmă cu 5 luni. Inculpații ar fi cerut mită de la candidați între 500 și 10.000 lei, în schimbul promovării concursurilor de angajare.
Potrivit anchetatorilor, Mirela Titliuc, asistent-șef în cadrul Secției Boli Infecțioase Adulți, Anca Surugiu, asistent coordonator în cadrul Secției Camera de Gardă Psihiatrie a spitalului și Claudiu Anichiei, angajat al spitalului, s-au folosit de funcțiile lor pentru a facilita promovarea unor candidați la concursurile organizate pentru posturile de electrician, muncitor necalificat supraveghere bolnavi psihic periculoși, asistent medical debutant pe durată determinată și infirmier.
Aceștia sunt acuzați că au furnizat subiectele probelor de concurs unor candidați, asigurându-le astfel obținerea notei minime necesare, respectiv 7,00, și ar fi pretins și primit, fie direct, fie prin intermediari, bunuri și sume de bani variind între 500 lei și 10.000 lei de la alți candidați, în schimbul promovării concursurilor de angajare.
Ca urmare a „ajutorului” oferit de inculpați, toți candidații au promovat concursurile la care s-au înscris, au mai transmis procurorii anticorupție.
10 persoane, printre care medici și managerul unității, au fost reținute
Zece persoane, printre care managerul unității, directori, medici și personal administrativ, au fost reținute de procurori în același dosar.
Potrivit ordonanțelor procurorilor, inculpații sunt acuzați de fraudarea concursurilor de promovare și ocupare a posturilor medicale în perioada 2018-2023, cu sume de bani cuprinse între 2.000 și 15.000 de euro. Acuzațiile vizează și transferurile de personal medical, aprobarea scoaterii la concurs a unor posturi și promovarea pe funcții în schimbul unor foloase necuvenite.
Pentru un post de asistent medical mita ar fi mers între 8.000 și 15.000 euro, în timp ce pentru unul de muncitor, îngrijitor, brancardier sau spălătoreasă s-ar fi plătit sume cuprinse între 2.000 – 5.000 euro.
DNA susține că valoarea șpăgii creștea în funcție de adaosul fiecărui intermediar participant. În anul 2019, arată procurorii, costul pentru ocuparea unui post de asistent ar fi fost de 8.000 de euro, în timp ce în 2022 a crescut la 10.000 euro, iar în 2023 a ajuns la 15.000 euro.
Totodată, arată DNA, s-ar fi plătit sume de bani, bijuterii din aur și ceasuri de lux, pentru promovarea pe posturi de medic specialist, dar și pentru transferul personalului medical din cadrul altor unități medicale la Spitalul Județean Botoșani.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii