Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ucrainenii sărbătoresc pentru prima oară Crăciunul odată cu catolicii şi ortodocşii români, greci şi bulgari, la 25 Decembrie

By news.ro , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 25 decembrie 2023

Ucrainenii ortodocşi au participat în Ajunul Crăciunului la slujbe de Crăciun, odată cu Occidentul, pentru prima oară în istoria Ucrainei, într-un semn de sfidare a Moscovei, la aproape doi ani de la invazia rusă, relatează AFP.

„Ne rugăm pentru sfârşitul războiului. Ne rugăm pentru victorie”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Pentru pace, pentru dreptate”, a continuat el, în faţa maiestuoasei mănăstiri care era, până la sfârşitul lui 2022, sediul Primatului Bisericii Ortodoxe ucrainene subordonate Moscovei.

„Odată cu întreaga lume”

Este pentru prima oară în istoria modernă a Ucrainei când credincioşi ortodocşi sărbătoresc Crăciunul în acelaşi timp cu catolicii, dar şi cu ortodocşii din România, Grecia şi Bulgaria, la 25 decembrie şi nu la 7 ianuarie în calendarul civil, aşa cum era tradiţia până acum.

Biserica Ortodoxă rusă a păstrat pentru sărbătorile religioase veciul calendar iulian, decalat cu 13 zile.

„Vrem cu adevărat să sărbătorim această sărbătoare într-un nou mod. Este o sărbătoare a întregii Ucraine, a Ucrainei noastre independente”, declară o ucraineancă.

„Ar trebui cu adevărat să sărbătorim Crăciunul odată cu întreaga lume, departe, foarte departe de Moscova”, adaugă ea.

Abandonarea moștenirii ruse

În iulie, Volodimir Zelenski a oficializat mutarea sărbătorii Crăciunului de la 7 ianuarie la 25 decembrie, o decizie care a făcut parte dintr-o serie de măsuri luate de Ucraina pentru a se distanţa de Rusia.

Textul adoptat de deputaţii ucraineni explica atunci că ucrainenii vor „să-şi trăiască propria viaţă, cu pripriile lor tradiţii, propriile sărbători”.

Acesta este un mijloc, potrivit textului, „de abandonare a moştenirii ruse care impunea sărbătorirea Crăciunului la 7 ianuarie”.

Legea din iulie ilustrează astfel prăpastia care s-a căscat între bisericile de la Kiev şi Moscova de mai mulţi ani, adâncită de invazia Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022.

Biserica Ortodoxă ucraineană, care s-a aflat timp de mai multe secole sub tutela religioasă a Rusiei, s-a declarat autocefală şi independentă de Patriarhia de la Moscova în 2019.

În mai 2022, Biserica ucraineană rămasă credincioasă Moscovei şi-a declarat, la rândul său, independenţa, după ce patriarhul rus Chiril şi-a exprimat susţinerea faţă de războiul lui Vladimir Putin.

Sursa foto: Președinția Ucrainei

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW