Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Curtea Supremă a Rusiei a interzis „mișcarea LGBT”, numind-o „extremistă”

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 30 noiembrie 2023 Etichete: , , ,

Curtea Supremă a Rusiei a decis că activiștii LGBT trebuie clasificați drept extremiști. Această hotărâre a stârnit temeri printre reprezentanții comunității, deoarece se anticipază posibilitatea arestărilor și urmăririlor penale, conform relatărilor Reuters.

Instanța a comunicat că a aprobat o cerere a Ministerului Justiției de a clasifica drept extremistă ceea ce a numit „mișcarea socială internațională LGBT” și de a-i interzice activitățile. Această măsură se înscrie într-o serie de restricții tot mai severe în Rusia privind exprimarea orientării sexuale și a identității de gen, inclusiv prin legi care interzic promovarea relațiilor sexuale „netradiționale” și care interzic schimbarea legală sau medicală a sexului.

Președintele Vladimir Putin, care urmează să anunțe în curând candidatura sa pentru un nou mandat de șase ani la alegerile din martie, a încercat de mult timp să promoveze imaginea Rusiei ca gardian al valorilor morale tradiționale, în contrast cu un Occident perceput ca decadent. Într-un discurs susținut anul trecut, el a afirmat că Occidentul poate adopta „tendințe destul de ciudate, noi și neobișnuite, cum ar fi zeci de genuri și paradele gay”, dar nu are dreptul să le impună altor țări.

„Bineînţeles că este foarte alarmant şi nu-mi amintesc ca ameninţarea să fi fost vreodată atât de serioasă şi reală”, a declarat Aleksei Sergheev, un activist LGBT din Sankt Petersburg, într-un interviu acordat Reuters TV la începutul acestei luni.

Peste 100 de grupuri au fost deja interzise în Rusia sub acuzația de „extremism”. Deciziile anterioare, cum ar fi interzicerea mișcării religioase Martorii lui Iehova și a organizațiilor fondată de politicianul de opoziție Aleksei Navalnîi, au condus la arestări ulterioare.

FOTO: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW