Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății: 400 de milioane de euro pentru digitalizarea sistemului de sănătate din România, în ultimele 12 luni

By Preda Maria , in Politic Stirile zilei , at 28 noiembrie 2023 Etichete: , , , ,

Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a subliniat, în cadrul celei de-a 25-a întâlniri a eHealth Network Group organizată de Comisia Europeană la Bruxelles, că numai în ultimele 12 luni a existat it o infuzie de aproximativ 400 de milioane de euro, din PNRR, pentru proiecte de digitalizare.

Alexandru Rogobete, responsabil cu implementarea PNRR în domeniul sănătății, a explicat momentul transformării semnificative pentru sistemul de sănătate din România. El a subliniat că această evoluție reprezintă un autentic salt în timp, trecând de la metodele tradiționale de gestionare pe hârtie la adoptarea digitalizării și a managementului medical inteligent.

„Sistemul de sănătate din România face un veritabil salt în timp, de la a funcţiona exclusiv pe hârtie, la digitalizare şi management medical smart. Numai în ultimele 12 luni am primit o infuzie de aproximativ 400 de milioane de euro, din PNRR, pentru proiecte de digitalizare. Sunt proiecte concrete care funcţionează şi îşi produc efectele”, a spus Alexandru Rogobete.

Pe agenda discuțiilor la meeting-ul eHealth au fost prioritățile majore ale României privind digitalizarea sistemului de sănătate sunt: dezvoltarea infrastructurii digitale la nivelul spitalelor, prescripţia digitală şi dosarul electronic al pacientului. Alte elemente esenţiale ţin de interoperabilitatea sistemelor digitale din sănătate, atât la nivelul României, cât şi al statelor membre.

„Realizarea unor sisteme digitale integrate şi interoperabile este în sprijinul pacienţilor din România. Câştigăm timp, reducem erorile şi suntem interconectaţi într-o reţea europeană de sănătate. Am prezentat în cadrul şedinţei eHealth organizată de Comisia Europeană necesitatea unui organism de coordonare şi integrare a datelor din sănătate”, a adăugat secretarul de stat.

Rogobete a votat din partea României pentru adoptarea ghidurilor de finanţare în statele membre pentru realizarea de sisteme digitale comune. Acestea ar include rezultatele de laborator, investigaţiile imagistice şi fişele de externare.

Sistem Informatic pentru Evidența Clinică a secțiilor A.T.I. (S.I.E.C.-A.T.I.)”, ce beneficiază de o finanțare externă nerambursabilă în valoare de 134.498.076,93 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin intermediul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020. Acest proiect cuprinde integrarea a 18 spitale și vizează dezvoltarea unui centru operațional pentru situațiile de urgență. Scopul principal al proiectului constă în crearea unei infrastructuri tehnologice avansate care să gestioneze și să evidențieze eficient situațiile critice din secțiile de terapie intensivă. Acest sistem, S.I.E.C.-A.T.I., este proiectat să devină un punct focal în gestionarea situațiilor de urgență în domeniul medical.

Sursă foto: News.ro

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW