Tineri din Râmnicu Vâlcea, prinşi cu droguri şi arme albe la balul bobocilor / Reacţia Inspectoratului Şcolar
Mai mulţi tineri care sâmbătă seară au participat la Balul Bobocilor organizat de un Colegiu Naţional din Râmnicu Vâlcea, la un restaurant din centrul municipiului, au fost prinşi de către jandarmi având asupra lor droguri sau arme albe. Un tânăr avea ascunse în pantofi stupefiante cunoscute sub denumirea „Cristal”, iar alţi doi au fost găsiţi având ascunse în îmbrăcăminte arme albe. Oficialii Inspectoratului Şcolar au declarat pentru News.ro că directoarea şcolii a informat instituţia că niciunul dintre elevii liceului nu a fost implicat în evenimente.
„În seara de sâmbătă, 25 noiembrie 2023, în cadrul evenimentului „Balul Bobocilor” organizat la un restaurant din municipiul Râmnicu Vâlcea, jandarmii au intervenit pentru a gestiona o situaţie delicată ce implica doi tineri surprinşi în posesia unor substanţe interzise şi obiecte periculoase. Pe parcursul evenimentului, doi tineri au atras atenţia autorităţilor manifestând un comportament suspect. Jandarmii vâlceni i-au legitimat pentru a evalua situaţia şi pentru a stabili motivele comportamentului lor. În urma controlului corporal preventiv efectuat, s-a constatat că unul dintre tineri purta asupra sa, ascunse în încălţăminte, substanţe suspecte, presupuse a fi interzise de legislaţia în vigoare. Cei doi tineri au declarat că aceste substanţe, cunoscute stradal sub denumirea de „Cristale”, erau destinate consumului propriu”, informează, luni, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea.
În cadrul aceluiaşi eveniment, jandarmii au descoperit asupra altor doi tineri cu vârste de 19, respectiv 21 de ani, un cuţit cu lamă pliabilă şi un spray lacrimogen, obiecte periculoase care erau ascunse în haine.
Oficiali ai Jandarmeriei au explicat, pentru News.ro, că jandarmii au inclus în itinerariul lor restaurantul unde a avut loc evenimentul după ce au fost anunţaţi despre desfăşurarea acestuia de către conducerea liceului.
Surse locale au precizat că evenimentul a avut loc la un restaurant din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea. La acest bal al bobocilor au participat elevi ai unuia dintre liceele de prestigiu din Râmnicu Vâlcea, Colegiul Naţional Lahovary.
Contactat telefonic, inspectorul şcolar general din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Mihaela Andreianu, a declarat pentru News.ro că instituţia pe care o conduce nu a fost informată despre un astfel de către incident nici de către Biroul Siguranţă Şcoală, nici de către Jandarmerie.
„Am întrebat directoarea, pentru că oficial nu am primit nimic nici de la Siguranţă Şcoală, nici de la Jandarmerie, şi atunci am luat legătura cu doamna director şi am întrebat-o şi mi-a spus că acolo nu a avut loc niciun incident, mai mult decât atât şcoala a anunţat şi Poliţia, şi Jandarmeria, care au fost prezente acolo. Evenimentul s-a terminat, au plecat copiii fie cu dirginţii, fie cu părinţii. E posibil să fi fost alte persoane, venite din afară, pentru că 19 şi 21 de ani, nu aveau ce căuta la un bal al bobocilor. Nu cred că este vorba despre elevii şcolii, pentru că ne anunţa Poliţia sau Jandarmeria, pe noi ne anunţă când apar incidente în care sunt implicaţi elevi”, a afirmat Mihaela Andreianu.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii