Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

PSD își numește omul la conducerea agenției care va monitoriza companiile de stat

By Preda Maria , in Politic Stirile zilei , at 17 noiembrie 2023

Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, sau AMEPIP, recent înființată, este agenția care va monitoriza toate companiile de stat. La conducerea acesteia a fost numit Mihai Precup (PSD), fost secretar de stat la Cancelaria premierului și fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor. Potrivit Deciziei premierului, publicată în Monitorul Oficial joi, Mihai Precup a fost numit în funcția de președințe cu un mandat de 4 ani. 

Decizia publicată joi, în Monitorul Oficial, arată: „Având în vedere propunerea formulată de secretarul general al Guvernului prin Adresa nr. 20/40.588/M.A. din 13 noiembrie 2023, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/9.022 din 15 noiembrie 2023, realizată în baza Raportului final al Comisiei de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ai AMEPIP nr. 112 din 8 noiembrie 2023, înregistrat la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/40.588/M.A. din 9 noiembrie 2023, întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (4) lit. l) din Hotărârea Guvernului nr. 617/2023 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, în temeiul art. 29 şi al art. 31 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 42 alin. (1), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie: Articol unic. — La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mihai-Călin Precup se numeşte în funcţia de preşedinte al Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice pentru un mandat de 4 ani”.

Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice a fost înființată ca urmare a Hotărârii de Guvern 617/2023 și activează ca o condiție pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, OECD. Agenția se află în directa coordonare a prim-ministrului Marcel Ciolacu, prin Secretariatul General al Guvernului.

Cine este Mihai Precup

Potrivit news.ro, Mihai Precup are 37 de ani și a urmat cursurile la ASE și la Universitatea Sorbona, unde și-a obținut doctoratul în finanțe corporative. Durata doctoratului a fost de opt ani, iar tema titlului a fost „Impactul crizei financiare asupra evoluţiei investiţiilor în companiile necotate din Europa Centrală şi de Est”.

Mihai Precup a lucrat 11 ani în instituții financiar-bancare, inclusiv la Banca Europeană de Investiții, și a predat cursuri de politică monetară la Universitatea Sorbona, în calitate de cadru didactic asociat.

În martie 2022 a fost numit secretar de stat în Ministerul Finanțelor, iar un an mai târziu, în august 2023, a fost numit secretar de stat la Cancelaria Primului-Ministru.

Foto: Facebook / Mihai Precup

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW