Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Legea pensiilor a fost adoptată de Senat. Proiectul merge la Camera Deputaților, for decizional

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 14 noiembrie 2023 Etichete: ,

Legea pensiilor a fost adoptată marți, 14 noiembrie, pe repede-înainte, de Senat, după ce comisiile de muncă şi de buget-finanţe din Senat au dat raport de admitere cu amendamente pentru proiectul de lege al Guvernului. Senatorii au adoptat proiectul de lege cu 85 de voturi „pentru”, 6 voturi „împotrivă” și 19 abțineri. În plenul Senatului au fost respinse mai multe amendamente adoptate anterior în comisii.

USR și AUR au cerut retrimiterea legii la comisii, întrucât raportul de 120 de pagini al comisiei a ajuns la senatori în timpul ședinței de plen și nu a putut fi parcurs. S-a cerut retrimiterea pentru o săptămână sau două săptămâni. Ambele solicitări au fost respinse.

De la dezbaterile din comisii au lipsit ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Pensiile vor fi majorate de două ori în 2024, o dată la 1 ianuarie cu 13,8%, rata inflației din anul precedent, și încă o dată la 1 septembrie, prin recalcularea pensiilor prevăzută în noua lege a pensiilor.

UPDATE 19:45 Senatorii au adoptat proiectul de lege a pensiilor cu 85 de voturi „pentru”, 6 voturi „împotrivă” și 19 abțineri. Legea merge la Camera Deputaților, for decizional.

UPDATE 18:25 Senatorul Daniel Fenechiu a declarat, în numele Partidului Național Liberal (PNL), că liberalii nu consideră această lege ca fiind cea mai bună variantă posibilă, „dar este un pas înainte dat faptului că rezolvă anumite inechități, permite să fie recalculate drepturile de pensie ale celor care s-au pensionate anterior”.

„Da, PNL va vota acest proiect de lege”, a adăugat Fenechiu.

UPDATE 18:00 Marius Stanciu, secretar de stat în Ministerul Muncii, a precizat că legea pensiilor va genera un impact asupra bugetului în valoare de 25 de miliarde de lei, dintre care 15 miliarde lei sunt necesare pentru indexarea punctului de pensie cu 13,8%, iar 10 miliarde lei pentru recalculare pe baza noii legi.

UPDATE 17:37 Senatul a început dezbaterea legii pensiilor.

UPDATE 16:30 Comisiile de muncă şi de buget-finanţe din Senat au dat marți, 14 noiembrie, raport de admitere cu amendamente pentru proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii. S-au înregistrat 18 voturi „pentru”, unul „împotriva” şi opt abţineri. Proiectul merge la vot, în plen, după care va fi trimis către Camera Deputaților.

Foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW