VIDEO Rareș Bogdan l-a plagiat pe profesorul Adrian Papahagi într-un discurs susținut în Parlamentul European
Într-un discurs susținut miercuri, 18 octombrie, în plenul Parlamentului European, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a copiat cuvânt cu cuvânt un text publicat de Adrian Papahagi, profesor în cadrul Universității Babeș-Bolyai, fără a cita sursa de unde s-a inspirat.
Falsul intelectual continuă să fie un laitmotiv în politica dâmbovițeană. În ultimii ani, mai mulți politicieni au fost prinși plagiind fără pic de rușine în lucrările de doctorat, în timp ce alții și-au însușit fără niciun drept pozele realizate de către fotojurnaliști.
Însă asta nu este tot. Unii politicieni nu sunt originali nici măcar atunci când ar trebui să spână câteva cuvinte în fața unei asistențe. Acesta este și cazul europarlamentarului liberal Rareș Bogdan. Într-un discurs susținut miercuri la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, fostul realizator TV a copiat cuvânt cu cuvânt, fără a cita, un text publicat pe Facebook, cu puțin timp înainte, de către Adrian Papahagi, profesor la catedra de engleză a Facultății de Litere, la Universitatea „Babeș-Bolyai”. Concluziile le trageți singuri.
Discurs copy+paste
„Nu am auzit ca vreun evreu să fi înjunghiat profesori în școli franceze, să fi mitraliat oameni la Bruxelles, să fi călcat oameni cu mașina la Nisa, Londra sau la Berlin, eventual de Crăciun, să fi aruncat în aer metrouri la Madrid, Bruxelles, Paris și Londra sau să fi dărâmat blocuri cu avionul la New York, în numele credinței sau frustrărilor lui politice. Mi se pare destul de clar pe cine merită să sprijine Europa și America și cu cine ar trebui să fie precaute, mult mai precaute”, a afirmat Rareș Bogdan, în plenul Parlamentului European.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii