Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministrul Apărării: Dronele găsite în Deltă au fost lovite de apărarea ucraineană și nu vizau teritoriul României/Ce măsuri de securitate s-au luat

By Dragomir Georgiana , in Politic Război în Ucraina , at 11 octombrie 2023 Etichete: , , , , ,

Raportul privind dronele căzute în Deltă a fost finalizat şi înaintat Parchetului General, a anunțat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. Dronele au fost lovite de apărarea antiaeriană ucraineană şi nu au vizat teritoriul României, ci au pătruns pe raza județului Tulcea în mod „accidental”, susține ministrul Angel Tîlvăr, la Ora Guvernului. 

Ministrul Apărării precizează  că „informaţiile din dosar duc la concluzia că dronele au fost lovite de apărarea antiaeriană a Ucrainei în atacuri asupra portului Ismail şi au intrat într-o evoluţie necontrolabilă în vecinătatea ţintei, ceea ce a determinat pătrunderea accidentală a spaţiului aerian naţional şi căderea acestora în proximitate, pe teritoriul României.

Nu am sesizat intenţii în niciuna din aceste situaţii, teritoriul României nu a fost vizat, impactul fiind de natură accidentală”, a explicat ministrul Apărării.

Ce măsuri de securitate s-au luat în urma atacurilor cu drone

Oficialul de la Apărare spune că România a luat măsuri de securitate speciale, după intensificarea atacurilor asupra porturilor ucrainene, aflate în apropierea graniței cu România. Impactul acestor drone nu s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti sau cu pierderi materiale, a afirmat Angel Tîlvăr, el precizând că dronele nu au conţinut elemente de luptă active, respectiv exploziv.

Au fost suplimentate forţele şi mijloacele destinate executării serviciilor de luptă în Armata României, pentru creşterea capacităţii de supraveghere, observaţie şi intervenţie cu forţe şi mijloace specializate în spaţiul terestru, aerian, maritim, cibernetic, respectiv în domeniul electromagnetic şi informaţional în aceste zone aflate în proximitatea porturilor ucrainene de la Dunăre. Fără a putea intra în foarte multe detalii, vă pot spune că au fost suplimentate echipamentele destinate supravegherii aeriene şi electronice în raionul fluvial aferent braţului Chilia şi raioanelor Sulina şi Sfântu Gheorghe cu senzori specifici şi a fost întărită cooperarea cu Garda de Coastă”, a subliniat ministrul Angel Tîlvăr.

Citește și:  Ce au de făcut autoritățile de la București după ce bucăți de drone rusești au ajuns pe teritoriul României ANALIZĂ

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW