Miniştrii de Externe ai UE se întâlnesc marţi pentru a dezbate situația din Israel

Miniștrii de Externe ai Uniunii Europene se vor întâlni într-o ședință de urgență marți, 10 octombrie, pentru a discuta despre situația din Israel și din regiune, a declarat Josep Borrell, principalul diplomat al UE, printr-un mesaj pe platforma de socializare X, fosta Twitter.
Oficialii se vor întâlni pentru a lua în considerare răspunsurile și pașii următori ai UE, inclusiv revizuirea aspectelor referitoare la asistența pentru dezvoltare, notează Reuters.
Comisia Europeană a declarat, de asemenea, luni, că evaluează consecințele pentru asistența sa în domeniul dezvoltării.
„Comisia evaluează în prezent cum ar putea afecta evenimentele tragice recente asistența noastră actuală și viitoare în domeniul dezvoltării. Fondurile UE susțin cele mai importante servicii pentru populația palestiniană și contribuie și la finanțarea directă a Autorității Palestiniene”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru reporteri luni.
Miniștrii UE se vor întâlni la Muscat, Oman, unde era deja programată o întâlnire a miniștrilor de Externe UE și ai Consiliului de Cooperare al Golfului.
CITEȘTE ȘI: Ce este Hamas, ce se întâmplă în Israel și în Fâșia Gaza și ce urmează
Sursa foto: Pixabay



