Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Institutul pentru Studiul Războiului: Kremlinul folosește deja atacurile Hamas asupra Israelului pentru avansarea agendei sale în Ucraina

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 9 octombrie 2023

Kremlinul exploatează deja și, probabil, va continua să profite de atacurile Hamas asupra Israelului pentru a avansa mai multe operațiuni de informații menite să reducă sprijinul și atenția Statelor Unite ale Americii (SUA) și a Occidentului față de Ucraina, a avertizat think-tank-ul american Institute for the Study of War (ISW) într-o analiză publicată duminică, 8 octombrie. 

„Kremlinul a amplificat mai multe operațiuni de informații după atacurile Hamas asupra Israelului la 7 octombrie, acuzând în principal Occidentul că neglijează conflictele din Orientul Mijlociu în favoarea sprijinirii Ucrainei și susținând că comunitatea internațională va înceta să acorde atenție Ucrainei”, au scris experții ISW în analiză.

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a afirmat că Statele Unite și aliații săi ar fi trebuit să fie „ocupați” cu „rezolvarea conflictului palestino-israelian” în loc să „interfereze” cu Federația Rusă și să furnizeze ajutor militar Ucrainei, mai arată sursa citată.

Ministerul rus de Externe a acuzat de asemenea Occidentul că a blocat eforturile unui „cvartet” diplomatic format din Rusia, SUA, Uniunea Europeană și ONU, ceea ce a dus la o escaladare a violențelor. Moscova a învinuit astfel implicit Occidentul pentru luptele actuale dintre Israel și Hamas.

„Aceste narative ale Kremlinului vizează publicul occidental pentru a distanța sprijinul militar pentru Ucraina, încearcă să demoralizeze societatea ucraineană afirmând că Ucraina va pierde sprijinul internațional și intenționează să ofere asigurări publicului intern rus că societatea internațională va ignora efortul de război al Ucrainei”, mai spun experții ISW.

CITEȘTE ȘI: Reprezentanții Hamas și Hezbollah susțin că Iranul a ajutat la planificarea atacului asupra Israelului

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW